Deputatul Claudia Boghicevici salută victoria lui Klaus Iohannis, în condițiile în care alegerile prezidențiale au stârnit conștiința civică a românilor. „Dincolo de victoria extraordinară şi fără drept de apel a lui Klaus Iohannis, alegerile de…
Miercuri, 19 Noiembrie 2014, în Sala de Conferințe „Vasile Goldiș” a Consiliului Județean Arad , de la orele 12.00 are loc lansarea cărții purtând titlul ”Francmasoneria așa cum a fost”, avându-l ca autor pe Viorel…
Staff-ul fostului ACL Arad a prezentat rezultatele alegerilor prezidențiale de la Arad. ”Fostul ACL”, pentru că așa cum a precizat Gheorghe Falcă, alianța electorală purtând acest nume şi-a încetat existenţa duminică seara, după închiderea urnelor.…
Candidatul dreptei, Klaus Iohannis a obţinut 65,88% din voturile arădenilor, în timp ce Victor Ponta a obţinut 34,12%. Încă de azi noapte, numărătorile paralele ale PSD şi ACL Arad îl desemnau pe Klaus Iohannis drept…
Potrivit ACL, după introducerea în urne a rezultatelor înregistrate în 250 de secţii de votare, în judeţul Arad Klaus Iohannis a obţinut 66,56% iar Victor Ponta 33,44%. În municipiul Arad, scorul a fost de 67,53%…
Co-președintele Alianței Creștin Liberale Arad, senatorul Ioan Cristina, se declară revoltat de acțiunea Poliției din Chișineu Criș, care de aproximativ trei ore obstrucționează procesul electoral din Ineu. Astfel, de aproximativ trei ore, toate mașinile care…
Alianța Creștin Liberală Arad reclamă modul dubios în care a căzut curentul pe raza orașului Curtici, motiv pentru care în secțiile de votare a fost sistat procesul electoral. Conducerea Alianței Creștin Liberale Arad transmite că…
Alianța Creștin Liberală Arad reclamă acțiunea Inspectoratului Școlar Județean de a da dispoziție profesorilor să „asigure informații și acces la spațiul destinat secțiilor de votare”. ”Acest lucru este ilegal, accesul la spațiile destinate secțiilor fiind…
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, și-a exprimat opțiunea electorală la secția amplasată la Liceul German ”Adam Muller Guttenbrunn” de pe strada Posada. La ieşirea de la urne, însoțit de soție, copreședintele ACL Arad, a declarat că…
Conform ACL Arad, PSD continuă încercarea de manipulare a cetățenilor trimițând scrisori mincinoase în numele primarilor Alianței Creștin Liberale. ”După Arad, Lipova, Pecica și Zăbrani, membri ai PSD distribuie scrisori mincinoase locuitorilor din Vladimirescu, Păuliș…
Deputatul Flavius Măduţa a votat în această dimineaţă, împreună cu soţia sa Alina. „Am votat pentru o Românie unită, în care să regăsim buna înţelegere şi solidaritatea între oameni, să lăsăm în urmă vrajba şi…
Alianța Creștin Liberală Arad atrage atenția asupra faptului că PSD comite grave ilegalități, împărțind pliante mincinoase în numele co-președintelui ACL Arad, Gheorghe Falcă, în mai multe localități din județul Arad. ”Este vorba despre aceleași pliante…
PSD Arad nu a distribuit materiale în care imaginea lui Victor Ponta este asociată cu exponenţii regimului băsist, ca Gheorghe Falcă. Victor Ponta are o imagine curată, va fi preşedintele care pune punct regimului Băsescu…
PSD Arad a organizat o manifestaţie de susţinere a lui Victor Ponta pentru funcţia de preşedinte. Peste două mii de simpatizanţi au participat la o plimbare în centrul oraşului, cu steaguri tricolore, trandafiri roşii şi…
În Sala Rotondă din cadrul Instituţiei Prefectului a avut loc astăzi ceremonia de învestire în funcţie a doamnei Subprefect al judeţului Arad, Florentina Horgea. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa domnului Director General al Direcţiei pentru…
Candidatul ACL Klaus Iohannis fuge, din nou, de o confruntare televizata cu Victor Ponta! A refuzat sa meargă la televiziunile care îl critică, deşi Victor Ponta a mers la televiziunile care îl critica. „Iohannis a…