Victor Ponta nu îşi asociază imaginea cu indivizi ca Falcă

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on noiembrie 14, 2014 with No Comments

PSD Arad nu a distribuit materiale în care imaginea lui Victor Ponta este asociată cu exponenţii regimului băsist, ca Gheorghe Falcă. Victor Ponta are o imagine curată, va fi preşedintele care pune punct regimului Băsescu şi l-a identificat de fiecare dată pe Gheorghe Falcă printre baronii locali care au profitat de acest regim şi au făcut rău românilor. De doi ani, Falcă foloseşte Primăria Arad pentru atacuri nedemne şi mincinoase la adresa Guvernului şi a lui Victor Ponta. Nu ne-ar mira ca imaginile incriminate să fie chiar opera lor, pentru a se victimiza şi a ne acuza pe noi – minciuna şi manipularea sunt metodele lor preferate!

Cu siguranţă, ar fi fost de bun simţ ca primarul Aradului, indiferent cum se numeşte şi dacă este sau nu în campanie electorală, să mulţumească Guvernului Ponta pentru că a salvat CET-ul şi arădenii, care vor avea căldură şi apă caldă în această iarnă. De la Gheorghe Falcă însă, nu mai aşteptăm de mult corectitudine şi bun simţ. După ce a arătat „lucrul bine făcut” şi a falimentat toate societăţile din subordine, inclusiv CET, i se pare firesc să vină Guvernul Ponta şi să repare ce a stricat el. El continuă să mintă şi să manipuleze, să inventeze vinovaţi de serviciu pentru a-şi ascunde incompetenţa şi, poate, matrapazlâcurile.

PSD Arad consideră că Victor Ponta va câştiga alegerile prezidenţiale şi va garanta o justiţie independentă, care îi va lăsa fără protecţie politică pe baronii locali ai PDL, printre care şi Gheorghe Falcă. Sperăm ca în viitor, arădenii să scape de corupţia din administraţia locală, de apucăturile mincinoase şi auto-victimizarea jenantă care caracterizează regimul Falcă.

No Comments

Comments for Victor Ponta nu îşi asociază imaginea cu indivizi ca Falcă are now closed.