Astăzi, 14 iunie 2019, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad pentru verificarea și aprobarea proceselor verbale de constatare a pagubelor produse în urma fenomenelor meteorologice periculoase, din 10…
scris de> Ioan Tuleu Nici în timpul Primului Război Mondial, autoritățile germane nu i-au tratat mai omenește pe prizonierii români. „Să fi tot timpul spionat, denunțat, înjosit în demnitatea ta de om este insuportabi, mai…
În următoarea perioadă CCIA Arad organizează cursul de calificare Lucrător în Comerţ. Cursul se adresează persoanelor care au absolvit învăţământul minim obligatoriu (8 clase) şi care doresc să se califice sau să-şi perfecţioneze cunoştinţele în…
Deputatul PSD Florin Tripa a sesizat, printr-o notă oficială, conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara asupra unor neregularități de semnalizare rutieră, care pot genera accidente grave pe DN7, între localităţile Vladimirescu şi Păuliş.…
Camera de Comerţ Arad organizează în perioada 24 iunie – 24 iulie 2019 cursul INSPECTOR RESURSE UMANE. Programul se adresează persoanelor care doresc să se califice în întocmirea și gestionarea documentelor ce țin de evidența…
Dorin Stanca, vicepreşedintele PNL Municipiul Arad, acuză politicile guvernamentale care duc la creşterea deficitului bugetar şi limitarea investiţiilor. „Motorul bunăstării este creșterea economică. Bugetul a fost construit pe estimari nerealiste și doar pentru a risipi…
Deputatul Florin Tripa face un apel către toți primarii din judeţul Arad să se opună moțiunii de cenzură anunțată de PNL și USR împotriva Guvernului, astfel încât să evite blocarea sau anularea proiectelor de investiții…
Aradul se numără și în acest an printre cele 70 de orașe din 20 de țări de pe toate continentele care vor găzdui Festivalul Internațional de Foarte Scurt Metraj TRES COURT. Aflat la cea de…
Consiliul Judeţean Arad, în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF), continuă să se implice în dezvoltarea fenomenului fotbalistic arădean. „Am demarat, la începutul acestui an, campania «120 de ani de fotbal în Arad», prin…
Deputatul PSD Arad Adrian Todor a adresat o întrebare ministrului Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, legată de construcția noii școli din comuna Zădăreni, proiect început în 2007, dar care a fost suspendat în 2013. „În anul…
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad organizează în perioada 17 – 20 iunie 2019, cursul DIPLOMAŢIE ŞI PROTOCOL. Cursul se adresează funcționarilor din administrația publică (centrală și locală), dar și altor categorii socio-profesionale interesate…
În primele cinci luni ale acestui an, peste 300 de noi somații au fost emise de polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal proprietarilor de clădiri degradate din municipiu, cele mai…
Dorin Stanca apreciază că Guvernul PSD a fost sancţionat prin vot pentru incompetenţă şi avem nevoie de un alt guvern. „La ultimul scrutin, cei mai mulți oameni au taxat și reaua credință și impostura și…
Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad, consideră că PSD nu a învăţat nimic din votul românilor pentru referendum şi la alagerile europarlamentare. În loc să propună alt model de lider politic, PSD se întoarce la…
„Gata v-am păcălit !”, spune deja râzând Vlad Botoş, „ultimul virgin” din politica arădeană, în fond traseist notoriu după cum corect indică şi site-ul doamnei Mungiu, „România curată”, unde junele USR-ist a căzut toate criteriile…
„Știm cu toții o treabă, când este vorba despre sinceritate post-electorală, liberalismul românesc se conjugă cu tăieri de venituri și impozitări suplimentare. Experiența ultimelor decenii ne arată că odată veniți la putere singura lor strategie…
Camera de Comerț Arad în parteneriat cu Camera de Comerţ Csongrad şi CED Central European Economic Development Network Nonprofit Ltd. prin biroul regional Arad invită firmele arădene la o sesiune de brokeraj cu firme din…
“Este un moment important pentru noi pentru că trecem la a doua mare etapă de realizare a ceea ce înseamnă mobilitatea în Arad.“, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă în cadrul conferinţei de presă…
Deși atribuțiile Direcției Generale Poliția Locală Arad de menținere a condițiilor pentru desfășurarea în legalitate a campaniei electorale s-au încheiat în data de 25 mai a.c., când misiunea de protejare a panourilor electorale a luat…