Cinci arădeni care au parcat neregulamentar pe spaţiile verzi de pe străzile Ulmului, Lăcrămioarelor și Tiberiu s-au ales cu amenzi. Luni, 8 iulie 2019, polițiștii locali ai Serviciului Ordine Publică și Circulație au sancţionat contravenţional…
Ziarul Financiar a realizat un top al județelor care au atras cele mai multe fonduri europene, pe baza datelor oficiale primite de la Ministerul Fondurilor Europene. În acest clasament, județul Arad ocupă un loc rușinos…
În acest an, trei zile au fost dedicate diverselor activități din cadrul FESTIVALULUI PĂRĂDĂICILOR, ediția a XI-a. Organizatorii acestui eveniment au fost: Primăria Macea, Clubul Sportiv Experiența Multisport, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad,…
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad organizează în perioada 8 – 10 iulie 2019, cursul DIPLOMAŢIE ŞI PROTOCOL. Cursul se adresează funcționarilor din administrația publică (centrală și locală), dar și altor categorii socio-profesionale interesate…
Declaraţiile recente ale senatorului Mihai Fifor arată că acesta nu se dezice de Dragnea, dar nu reprezintă deloc Aradul. Fifor a declarat „nu se dezice nimeni de Liviu Dragnea în partid la noi! Vrem ca…
PSD a abandonat cu totul guvernarea şi se preocupă doar să-şi salveze pielea, consideră Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad. „PSD nu mai guvernează, a abandonat toate temele importante care ar trebui să preocupe în…
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad va beneficia de un nou și modern cămin studențesc, finanțarea fiind una guvernamentală pe linia Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții. Prin Programul Național de…
Românii care au credite la bănci primesc o veste bună din partea ALDE: modificările promovate de senatorul ALDE Daniel Zamfir la Legea Dării în Plată, care vin în sprijinul lor, au fost aprobate astăzi prin…
Se lucrează la un nou drum care va fluidiza traficul în zona Arad – Vărşand. Este vorba despre drumul judeţean Grăniceri – Pilu, acum de pământ, care va fi refăcut de la fundaţie. Sergiu Bîlcea,…
Aparatură medicală de 9 milioane de lei ajunge, în perioada următoare, la Spitalul Județean. Continuă, astfel, investițiile fără precedent începute de Consiliul Județean Arad pentru modernizarea Spitalului! Aparatura nouă este destinată, de această dată, în…
Primări Oraşului Pecica, Consiliul Local Pecica şi Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” organizează pentru al zecelea an Ziua Satului Turnu. Cel mai mare eveniment cultural din satul aparţinător oraşului Pecica va avea loc sâmbătă, 29…
Miercuri 26 iunie, de la ora 18.00, în foaierul Palatului Cultural, va fi vernisată expoziția „Aradul în România Mare”, concept istoric care a intrat în uz, după Tratatul de Pace de la Paris (1920), ca…
Președintele PSD Arad , deputatul Dorel Căprar consideră că adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului ar fi condus la un adevărat dezastru pentru județul Arad. Deputatul social-democrat susține că, dacă ar fi întrunit majoritatea, votul…
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad va păstra, în general, tarifele la serviciile prestate, menținându-le la același nivel și anul viitor. Se modifică doar taxa pentru abonamentul/cardul de utilizator, care va crește de la 8…
Drumul judeţean Nădab – Zărand – Seleuş (21 km) nu a fost modernizat din anii ’70, adică de aproape 50 de ani. Acum, se lucrează la refacerea acestui drum, cu o finanţare obţinută din…
Sâmbătă, 29.06.2019, între orele 10:00 – 13:00, vă invităm la ediția VII a târgului de adopție canină ce va avea loc în Parcul Chinologic din Subcetate lângă Activ Club, pe strada Infanteriei nr.04. Persoanele interesate…
Consiliul Județean Arad sprijină administrațiile locale din județ, în eforturile pe care le fac pentru a atrage fonduri suplimentare, prin proiecte cu finanțări din diferite surse. Un astfel de demers îl are primăria comunei Hășmaș,…
Arădenii sunt avertizați de polițiștii locali să evite contactul cu persoanele care se oferă să execute lucrări de reparații „la negru” la acoperișurile sau zidurile imobilelor. Măsurile de protecție în scopul evitării unor neplăceri ulterioare…
Un operator economic care își desfășoară activitatea pe raza municipiului fără a deține autorizații de alimentație publică, autorizație de funcționare și aviz de orar de funcționare eliberate de autoritatea publică locală a fost amendat cu…
Guvernul PSD a pierdut legitimitatea: la alegerile din 26 mai, românii au sancţionat atacurile la adresa justiţiei, abuzurile şi incompetenţa. „Acest Guvern merită să cadă la moţiunea de cenzură din foarte multe motive: atacurile la…