S-a finalizat constatarea şi evaluarea pagubelor produse de fenomenele meteo periculoase din data 10 iunie 2019

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , , ,

Published on iunie 14, 2019 with No Comments

Astăzi, 14 iunie 2019, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad pentru verificarea și aprobarea proceselor verbale de constatare a pagubelor produse în urma fenomenelor meteorologice periculoase, din 10 iunie a.c. la nivelul județului Arad, întocmite de către comisiile mixte care au verificat situația din teren.

În 10 iunie 2019 au fost afectate 5 unități administrativ teritoriale (Dezna, Pleşcuţa, Vărădia de Mureş, Birchiş, Hălmăgel), fiind constatate pagube la drumuri judeţene, comunale, podeţe şi alte elemente de infrastructură. Suma totală necesară pentru revenirea la starea de normalitate a fost evaluată la 1194 mii lei: Pleşcuţa: 206,5 mii lei, Dezna 151 mii lei, Hălmăgel 475 mii lei, Vărădia de Mureş 145,5 mii lei, Birchiş 26 mii lei, CJA 190 mii lei. De asemenea au fost afectate de inundaţii, în proporţie de sub 50%, un număr de 52 imobile din comuna Dezna, localităţile Dezna, Buhani, Laz şi din comuna Pleşcuţa, localităţile Pleşcuţa, Gura Văii şi Tălagiu. Proprietarii acestor locuinţe afectate au fost înregistraţi în procese verbale şi vor putea primi un ajutor de urgenţă în sumă de 1500 lei din partea Guvernului României, în baza HG 365/2019.

Instituţia Prefectului – Judeţul Arad a înaintat în cursul zilei de astăzi proiectul de Hotărâre de Guvern pentru alocarea sumelor necesare din fondul de intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul anului 2019.

 

 

No Comments

Comments for S-a finalizat constatarea şi evaluarea pagubelor produse de fenomenele meteo periculoase din data 10 iunie 2019 are now closed.