Elevii de 10 au primit diploma „Arădeni cu care ne mândrim!”

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on iulie 11, 2019 with No Comments

Sute de arădeni au apreciat şi aplaudat elevii de 10 ai Aradului. Cei patru tineri care au obţinut note maxime la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat au avut parte de un moment de recunoaştere publică a performanţei şi de apreciere. Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, le-a acordat diploma „Arădeni cu care ne mândrim” pe scena Teatrului de Vară. „Am acordat elevilor de 10 ai Aradului diploma «Arădeni cu care ne mândrim», în faţa publicului Teatrului de vară. Este deja o tradiţie ca elevii excepţionali să primească aprecierea noastră şi aplauzele arădenilor. Diana Loredana Iuga şi Mara Elena Popa au luat nota maximă la Bacalaureat, iar Liviu Octavian Murescu şi Laura Ştefania Preda la Evaluarea Naţională. Felicitări acestor copii extraordinari, părinţilor şi profesorilor care i-au ajutat să crească! Aradul se dezvoltă prin competenţă, cunoaştere, performanţă, avem nevoie de aceşti tineri şi de toţi cei care obţin rezultate remarcabile în educaţie. Ei vor deveni profesioniştii care vor duce înainte societatea noastră, în viitor!”, a spus Sergiu Bîlcea.

 

No Comments

There are currently no comments on Elevii de 10 au primit diploma „Arădeni cu care ne mândrim!”. Perhaps you would like to add one of your own?

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.