Relație de afaceri Arad-Changzou, intermediată de Consiliul Județean și Camera de Comerț

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on ianuarie 26, 2018 with No Comments

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a primit astăzi o delegație din Republica Populară Chineză, condusă de omul de afaceri Kai De Gen și însoțită de președintele Camerei de Comerț, Agricultură și Industrie Arad, Gheorghe Seculici.

Discuțiile au avut în vedere dorința lui Kai De Gen de a stabili relații economice cu parteneri din Arad, de a aduce investitori în județ și de a fi, la rândul său, distribuitorul produselor arădene în Republica Populară Chineză.

În cadrul întrevederii s-au discutat aspectele tehnice ale colaborării, respectiv posibilitatea ca Aradul să fie reprezentat în relația cu partenerii săi chinezi de către un cetățean chinez cunoscător al limbii mandarine și al culturii chineze.

„Suntem deschiși oricărei forme de colaborare care aduce investitori la Arad și deschide piețe noi pentru produsele arădene. În toamna anului trecut dl. Kai a participat la târgul de vinuri de la Arad și știu că a găsit chinezi interesați de vinurile de calitate din județul nostru. A investit în promovarea Aradului și a României și a faptul că a revenit la Arad, că avem planuri de viitor, îmi confirmă că a luat în serios angajamentul pe care și l-a asumat. Am stabilit etapele viitoare ale colaborării noastre, împreună cu președintele Camerei de Comerț, dl. Gheorghe Seculici, care a intermediat această întâlnire” a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Kai De Gen va reveni la Arad în lunile martie și mai, pentru a cunoaște mai bine Zona Liberă Arad-Curtici, facilitățile oferite de aceasta investitorilor non-UE, Podgoria Aradului și produsele tradiționale arădene pe care dorește să le exporte în regiunea Changzou.

 

No Comments

Comments for Relație de afaceri Arad-Changzou, intermediată de Consiliul Județean și Camera de Comerț are now closed.