Oamenii de valoare din Ineu nu merită să fie umiliţi

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , , ,

Published on martie 11, 2015 with No Comments

În ultimele zile, liderii PNL au atacat mai mulţi oameni care au făcut ceva pentru oraşul Ineu. „Nu cred că Ineul va progresa dacă nu respectă oamenii care au făcut ceva pentru oraş. Atacul senatorului Cristina la adresa domnului doctor Ioan Creţu este nedrept. Am avut de-a lungul timpului opinii diferite faţă de domnul Creţu, dar trebuie să îi recunoaştem meritele de a fi pus bazele spitalului din Ineu. Ar fi bine ca domnul Cristina să facă în Senat câte a făcut domnul Creţu pentru Ineu. Nu este normal ca astfel de oameni să fie atacaţi public şi umiliţi din raţiuni politice. Cred că noua generaţie de politicieni trebuie să demonstreze respect faţă de cei mai în vârstă, dar tot ce văd la primarul din Ineu şi la senatorul Cristina este dorinţa de a-i călca în picioare pe toţi cei care stau în calea afacerilor pe care le pun la cale. Nu cred că este un lucru normal. O altă persoană atacată nedrept de aceşti politicieni este profesorul Ioan Nicodin, un om respectat în comunitatea locală. Dacă la Ineu există o majoritate care are o anumită opinie şi o anumită strategie, nu înseamnă că toţi cei care au o opinie contrară trebuie atacaţi şi umiliţi”, a spus consilierul judeţean Florin Tripa.

No Comments

Comments for Oamenii de valoare din Ineu nu merită să fie umiliţi are now closed.