O execuție de excepție aduce victoria în Trivale

Written by admin. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , , , ,

Published on iulie 24, 2021 with No Comments

Contând pentru etapa a II-a a primei ligi, partida FC Argeș – UTA a început în forță ambele combatante renunțând la perioada de tatonare. Prima ocazie i-a aparținut lui Iștfan, în min. 4, dar mingea șutată de acesta a fost parată de Iacob. UTA a ripostat în min. 6, când a și deschis scorul. Antal a intercepat o minge aruncată de la margine de Tofan, după care balonul a circulat pe traseul Dangubic – Batha – Ubbink, acesta i-a pasat decisiv lui Dangubic, iar acesta a preluat – cu spatele la poartă – și a trimis cu călcâiul în plasă, de la opt metri, 0-1. O execuție de excepție…

Argeșenii au încercat să revină, cel mai periculos fiind tot Iștfan, dar Iacob a respins șutul acestuia, de la aproximativ 18 metri, în min. 13. La mijlocul reprizei, UTA a fost aproape de 2-0, dar Miculescu – scăpat spre poarta lui Greab – a tras pe lângă bara din stânga.

Apoi jocul a scăzut ca ritm, iar până la finalul primei părți am mai putut consemna doar două evenimente notabile, atunci când în ultimele minute, Antal a trecut pe lângă o minge, în fața careului mic, iar la cealaltă poartă, Iștfan a șutat aiurea, din centrul careului mare.

Partea secundă a început mult mai calmă, abia în min. 57 apărând prima ocazie. Ea a aparținut gazdelor, la șutul lui Dumitrașcu din careu, dar Iacob a reușit să respingă în corner, cu ceva emoții. FC Argeș a avut o posesie superioară, dar elevii lui Laszlo Balint au stat bine în teren, închizând practic toate culoarele spre poarta lui Iacob.

În minutul 75, pe un contraatac, UTA a ratat o dublă ocazie. Miculescu trimis spre gol, dar Greab a parat uluitor, mingea a ajuns la Dangubic, pe șase metri, dar acesta a șutat cu pământul, trimițând  peste transversală!

În ultima parte, Laszlo Balint a preferat să „betoneze” apărarea, trimițând în teren mai mulți jucători cu profil defensive. Argeșenii nu au mai reușit să străpungă zidul alb-roșu, iar UTA s-a întors la Arad cu trei puncte pe deplin meritate.

FC Argeș: Greab – Tofan (Viana), Turda, Boldor (Pițian), Mușat (De Jonghe) – Meza Colli, Șerban (Honciu) – Iștfan, Tănase (Teles), Dumitrașcu – Lupeta.

UTA: Iacob – Vukcevic, Erico, Medjimorec, Shliakov – Batha, Passaglia (Benga) – Antal (Roger), Ubbink (Tomozei), Miculescu – Dangubic (Vorobjovas).

Au arbitrat: I. Coza (Cernica) – la centru, D. Mitruți (Craiova) și C. Vatamanu (București) – asistenți. Obs. LPF: M. Petrache (Săbăreni); FRF: T. Costin (P. Neamț).

No Comments

Comments for O execuție de excepție aduce victoria în Trivale are now closed.