Mii de fluturaşi cu sfaturi utile în caz de caniculă vor fi împărţiţi arădenilor

Written by admin. Posted in Top News, Utile

Tagged: , , , ,

Published on iulie 29, 2013 with No Comments

Recomandările sunt făcute de  Primăria  Municipiului Arad, Direcţia de Sănătate Publică  a Judeţului Arad şi  Inspectoratul  pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Canicula reprezintă un risc pentru sănătate iar cei mai vulnerabili sunt copiii şi persoanele vârstnice, cei care au boli cronice  şi cei care urmează tratamente medicamentoase, precum şi persoanele care depun efort fizic. Disconfortul creat de temperaturile extreme  afectează însă întreaga populaţie, chiar şi pe cei sănătoşi. De aceea, arădenii sunt sfatuiţi să evite pe cât posibil, expunerea prelungită la soare, mai ales în intervalul orar 11-18, iar daca în locuinţe au aer condiţionat, să regleze aparatura, astfel încât temperatura sa fie mai mică doar cu  cinci grade Celsius decât cea ambientală.

Cei aproximativ 2000 de fluturaşi cu sfaturile care vizează masurile de protecţie împotriva canciulei vor fi împărţiti de voluntari în zonele  cele mai circulate din municipiul Arad.

*

Primăria Municipiului Arad a  instituit, ca urmare  a avertizărilor meteo periculoase privind temperaturi extreme şi indice temperatură-umezeală de peste 80 de unităţi, 3 puncte de prim ajutor şi distribuire de apă potabilă.

Acestea sunt marcate corespunzator şi sunt amenajate, între orele 11 şi 19,în incinte închise la Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, Primăria Muncipiului Arad şi Catedrala Ortodoxă Nouă de la Podgoria.

La punctele de prim ajutor arădenii  găsesc personal medical specializat care le poate acorda asistenţă medicală în caz de nevoie şi apă rece.

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

A JUDEŢULUI ARAD

  INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ AL JUDEŢULUI ARAD

VĂ RECOMANDĂ :

NU VĂ EXPUNEŢI CĂLDURII

 

- evitaţi expunerile prelungite la soare, între   orele 11-18

- organizaţi-vă programul zilnic de aşa    manieră ca să nu trebuiască să mergeţi la cumpărături, piaţă, magazine, bănci între orele 11-18

- purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample din fibre naturale, de culori deschise

- meţineţi-vă temperatura corpului în jur de   37 0Celsius şi înlocuiţi pierderile de apă pentru evitarea crampelor de căldură, insolaţiei, epuizării, şocului hipertermic

- evitaţi activităţile în exterior care necesită consum mare de energie (sport, grădinărit etc)

- coborâţi temperatura din casă cu o farfurie de apă şi cuburi de gheaţă şi un ventilator care să sufle peste ea sau atârnaţi textile umede prin casă

- dacă folosiţi aparat de aer condiţionat temperatura reglată să fie doar cu 50 grade mai mică decât cea ambientală

- nu folosiţi aragazul când e cald, gătiţi pe răcoare

HIDRATAŢI-VĂ

pentru buna funcţionare a organismului

  Corpul uman se răcoreşte prin evaporarea   transpiraţiei. Apa transpirată provine din sânge. Dacă nu avem destulă apă în organism sângele va sărăci în apă şi va deveni mai vâscos (mai gros) iar inima va fi mai solicitată.

Pentru a nu vă suprasolicita inima vă recomandăm :

- consumaţi apă în cantităţi mici, dar des

- consumul zilnic de lichide (1,5-2 litri), fără a aştepta să apară senzaţia de sete, fiind necesar un pahar de apă la fiecare 15-20 minute (ideal ar fi 30ml de apă / kg corp)

- lichidele consumate nu trebuie să fie foarte reci, deoarece se elimină mai repede din stomac decât cele calde (temperatura ideală este cea din cameră)

- evitaţi consumul de alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului  împotriva căldurii

- evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină ( cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoarecarbogazoase) deoarece sunt diuretice

- consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene verde şi galben, prune, roşii, castraveţi, etc)

- consumaţi iaurt – un pahar de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă

 

 

 

 

 

 

 

 

No Comments

Comments for Mii de fluturaşi cu sfaturi utile în caz de caniculă vor fi împărţiţi arădenilor are now closed.