Doamnele liberale din organizația PNL Arad și-au propus să nu rămână indiferente la apelul profesioniștilor din sănătate și au decis să doneze sânge în cadrul unei frumoase acțiuni de conștienizare. O parte dintre reprezentantele Organizației…
Cetățenii din Vladimirescu sunt tot mai nemulțumiți de modul în care actuala conducere a comunei cheltuie banii publici. În ciuda bugetului generos pe care administrația îl are la dispoziție, în continuare în satele din comună…
PNL și-a făcut un obicei din a înjura Guvernul României, chiar și atunci când Aradul primește sume consistente de la bugetul de stat. Pe de o parte, liberalii arădeni se laudă, așa cum am văzut,…
Senatorul USR Adrian Wiener, în calitate de președinte a Comisiei pentru egalitate de șanse din Senat, a inițiat un proiect de lege care prevede indexarea anuală cu rata inflaţiei a Indicatorului Social de Referinţă, în…
„Din 2015, Municipiul Arad nu a mai mărit taxele, ele au fost doar actualizate.” este afirmaţia făcută de primarul Gheorghe Falcă în deschiderea şedinţei ordinare de Consiliu Local Municipal de marţi, 5 decembrie 2017. Acesta…
În ședința Consiliului Local Municipal de astăzi s-a discutat despre sumele pe care Aradul ar fi trebuit să le primească de la guvernul PSD pentru subvenționarea căldurii. Consilierii PSD în loc să justifice argumentat decizia…
După ce a fost adoptat în Senat, prin votul majorităţii PSD-ALDE, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.57/2007 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice se…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a emis un comunicat de presă ca urmare a declarațiilor de astăzi ale deputatului PSD Florin Tripa: „Într-un limbaj rușinos, de care nu poate scăpa, deputatul PSD de Arad Florin…
Acumularea de experienţă, schimbul de idei, atribute importante pentru o „reţetă” de succes Consiliul Judeţean Arad a găzduit un curs de management al proiectelor, organizat la iniţiativa doamnei vicepreşedinte Claudia Boghicevici. Training-ul a fost condus…
Primarul Gheorghe Falcă încearcă în permanență să transmită minciuni în spațiul public, referitoare la investițiile pe care Guvernul României le finanțează în județul Arad. Într-o emisiune televizată, în preajma Zilei Naționale a României, liberalul Falcă…
Reprezentanţi ai Organizaţiei Partidului Mişcarea Populară, filiala locală Curtici, precum Mihai Sârbuţ, preşedintele Organizaţiei Curtici, Răzvan Socorodan, preşedintele Organizaţiei de Tineret, Curtici şi reprezentanţi ai Organizaţiei Judeţene a PMP Arad, dintre care amintim pe Carina…
Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, afirmă că de la 1 decembrie 2018 toţi bugetarii vor primi o indemnizaţie de hrană echivalentă cu două salarii minime pe economie. „Această măsură este cuprinsă în Legea salarizării…
Parcul Eminescu a fost și rămâne unul dintre spațiile emblematice ale orașului, preferate de arădeni. Deși primarul a intenționat să schimbe acest lucru în trecut, o serie de proteste ale societății civile au determinat administrația…
Marţi, 28 noiembrie 2017, consilierii locali municipali s-au reunit în şedinţă publică ordinară, cu nu mai puţin de 30 de proiecte de hotărâre pe ordinea de zi. Înainte de a supune votului ordinea de zi,…
Propunerea legislativă privind asigurarea infrastructurii de alimentare pentru vehiculele electrice a fost adoptată tacit în Senat. În continuare, ea va urma procedura parlamentară şi va intra în dezbatere la Camera Deputaţilor. Majoritatea PSD-ALDE din Camera…
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, având ca obiect atribuţiile poliţiei locale în acest domeniu, a fost adoptată tacit de către Senat. Poliţiştilor locali li se…
Consilierul liberal și președintele de ședință a Consiliului Local Municipal, Bogdan Boca este revoltat de faptul că cei din PSD au refuzat să voteze micșorarea prețurilor pentru abonamentele de parcare din zona A, B, C…
Aradul a lansat într-o atmosferă distinsă, la Teatrul de Stat „Ioan Slavici”, programul de evenimente dedicat Centenarului Marii Uniri. În faţa unui public deosebit, format din intelectuali, oameni de afaceri, reprezentanţi ai unor instituţii publice,…
Ieri, în plenul Senatului, majoritatea PSD-ALDE a respins propunerea legislativă privind interzicerea exploatării masei lemnoase din parcurile naţionale. Deşi, în ultima vreme, organizaţiile neguvernamentale au semnalat cazuri de tăieri ilegale în Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului,…
Soarta bolnavilor de cancer trebuie tratată cu maximum de responsabilitate, în condiţiile în care judeţul Arad se situează, din păcate, pe primul loc în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de cancer. Tocmai de aceea funcţionarea…