USR Arad invită arădenii să participe la acțiuni caritabile

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on decembrie 08, 2017 with No Comments

Pentru a însenina sărbătorile celor mici care nu beneficiază de condiții materiale dintre cele mai fericite, USR Arad s-a implicat în aceste zile într-o campanie de tip ”shoebox”. Până la data de 18 decembrie, adulți sau copii sunt invitați fie să se alăture acestei campanii, fie să se implice în alte demersuri de acest gen, pentru a-și ajuta semenii în perioada Crăciunului.

Membri și simpatizanți ai USR Arad au demarat în această săptămână campania SHOE BOX, denumită astfel după cutia în care se depozitează cadourile. Ideea de a oferi unor copii mai puțin favorizați de soartă un motiv de bucurie cu ocazia sărbătorile de iarnă nu este un lucru străin apropiaților USR Arad, aceștia fiind activi și înainte de a intra în politică în numeroase campanii caritabile.

În ce constă proiectul la care sunt invitați arădenii și copiii lor? Fiecare participant la campanie pregătește o cutie de pantofi pentru câte un copil. Pe cutie se notează vârsta și dacă este destinată pentru un băiat sau pentru o fetiță. Va trebui să conțină câte o bucată/set din următoarele categorii de obiecte: rechizite școlare (caiet, creioane), o jucărie mică, o carte, un săpun, o ciocolată, un tub cu pastă de dinți, o căciulă, mănuși sau un fular. Cutia va fi ambalată cu hârtie pentru cadouri și va avea o etichetă pentru identificarea facilă a destinatarului dorit (fată sau băiat și vârsta). Ulterior, aceste mici cadouri sunt dăruite celor care nu au șansa unor sărbători îmbelșugate.

Daniela Sabău, USR Arad: „Prin această campanie dorim că membrii USR să rămână apropiați implicării civice din care au făcut pasul înspre primele linii ale politicii. Ne-am propus să facem un pas în afara cercului de prieteni și cunoștințe, invitând cetățenii să participe alături de noi la acest demers. De asemenea, ne-am bucura ca arădenii să inițieze și pe cont propriu asemenea acțiuni, alături de prietenii și cunoștințele lor. Sper ca un număr cât mai mare de copii să poată avea parte de sărbători liniștite, iar noi să ne aducem contribuția la bucuria celor mai puțin norocoși dintre noi.

No Comments

Comments for USR Arad invită arădenii să participe la acțiuni caritabile are now closed.