Femeile liberale donează sânge pentru a salva o viață!

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on decembrie 06, 2017 with No Comments

Doamnele liberale din organizația PNL Arad și-au propus să nu rămână indiferente la apelul profesioniștilor din sănătate și au decis să doneze sânge în cadrul unei frumoase acțiuni de conștienizare.

O parte dintre reprezentantele Organizației Femeilor Liberale a PNL Arad au donat sânge la Centrul de Transfuzii din municipiu, iar altele au decis să doneze în mai multe localității din județul Arad.

Președintele Organizației Femeilor Liberale, Garofița Popa a declarat : „Este foarte important să fim conștienți de faptul că în jurul nostru sunt oameni aflați în suferință, care au nevoie de o șansă la viață și nu putem sta pe mergine, nepăsători. Mă bucură enorm faptul că doamnele liberale au fost atât de receptive la apelul medicilor arădeni și au dat un semnal că pot realiza fapte bune pentru semenii noștri atunci când există voință, responsabilitate și compasiune”

Liliana Waas, președintele organizației municipale a OFL Arad a declarat că doamnele liberale vor continua această acțiune și în perioada următoare: „Mă bucură faptul că această acțiune de donare a sângelui a avut un impact pozitiv. Ne propunem ca pe viitor să continuăm această campanie și invităm alături de noi arădenii care își doresc să facă o faptă bună nu doar în preajma Sărbătorilor, ci ori de câte ori vor putea. Împreună cu doamnele din organizație am decis ca tichetele primite în urma acestei acțiuni să le donăm unor familii nevoiașe și copiilor defavorizați”

No Comments

Comments for Femeile liberale donează sânge pentru a salva o viață! are now closed.