Ziarul Financiar a realizat un top al județelor care au atras cele mai multe fonduri europene, pe baza datelor oficiale primite de la Ministerul Fondurilor Europene. În acest clasament, județul Arad ocupă un loc rușinos…
Declaraţiile recente ale senatorului Mihai Fifor arată că acesta nu se dezice de Dragnea, dar nu reprezintă deloc Aradul. Fifor a declarat „nu se dezice nimeni de Liviu Dragnea în partid la noi! Vrem ca…
PSD a abandonat cu totul guvernarea şi se preocupă doar să-şi salveze pielea, consideră Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad. „PSD nu mai guvernează, a abandonat toate temele importante care ar trebui să preocupe în…
Românii care au credite la bănci primesc o veste bună din partea ALDE: modificările promovate de senatorul ALDE Daniel Zamfir la Legea Dării în Plată, care vin în sprijinul lor, au fost aprobate astăzi prin…
Se lucrează la un nou drum care va fluidiza traficul în zona Arad – Vărşand. Este vorba despre drumul judeţean Grăniceri – Pilu, acum de pământ, care va fi refăcut de la fundaţie. Sergiu Bîlcea,…
Aparatură medicală de 9 milioane de lei ajunge, în perioada următoare, la Spitalul Județean. Continuă, astfel, investițiile fără precedent începute de Consiliul Județean Arad pentru modernizarea Spitalului! Aparatura nouă este destinată, de această dată, în…
Președintele PSD Arad , deputatul Dorel Căprar consideră că adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului ar fi condus la un adevărat dezastru pentru județul Arad. Deputatul social-democrat susține că, dacă ar fi întrunit majoritatea, votul…
Președintele ALDE Arad, deputatul Eusebiu Pistru, solicită, Ministerului Sănătății, demersuri urgente pentru evitarea plecării medicilor de familie din zona Munților Apuseni. „După cum se știe, locuitorii din această zonă sunt încadrați la zonă defavorizată, intrând…
Parlamentarul PSD Mihai Fifor se dovedeşte rupt de realitate. Acesta a anunţat intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al României. Tupeul pesedist este taxat de Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad. „Fifor nu…
Drumul judeţean Nădab – Zărand – Seleuş (21 km) nu a fost modernizat din anii ’70, adică de aproape 50 de ani. Acum, se lucrează la refacerea acestui drum, cu o finanţare obţinută din…
Guvernul PSD a pierdut legitimitatea: la alegerile din 26 mai, românii au sancţionat atacurile la adresa justiţiei, abuzurile şi incompetenţa. „Acest Guvern merită să cadă la moţiunea de cenzură din foarte multe motive: atacurile la…
Cea mai coruptă filială PNL din țară, cu un președinte de Consiliul județean trimis la închisoare pentru trafic de influență, cu un alt președinte cercetat penal, în persoana lui Marinel Cionca, cu un vicepreședinte CJA…
Deputatul PSD Florin Tripa a sesizat, printr-o notă oficială, conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara asupra unor neregularități de semnalizare rutieră, care pot genera accidente grave pe DN7, între localităţile Vladimirescu şi Păuliş.…
Lupta politică între PSD-ul lui Căprar și cel al lui Fifor continuă, însă doljeanul începe să piardă teren în fața lui Dorel. După ce de opt ori a fost respins proiectul privind delegarea gestiunii…
Dorin Stanca, vicepreşedintele PNL Municipiul Arad, acuză politicile guvernamentale care duc la creşterea deficitului bugetar şi limitarea investiţiilor. „Motorul bunăstării este creșterea economică. Bugetul a fost construit pe estimari nerealiste și doar pentru a risipi…
Deputatul Florin Tripa face un apel către toți primarii din judeţul Arad să se opună moțiunii de cenzură anunțată de PNL și USR împotriva Guvernului, astfel încât să evite blocarea sau anularea proiectelor de investiții…
Respins de 7 ori de consilierii PSD-ALDE, proiectul privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad a fost în cele din urmă aprobat. Marţi, 11 iunie…
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, l-a acționat în judecată pe deputatul PSD de Arad, pârâtul Florin Tripa, pentru acuzațiile grave aduse aparatului tehnic al Consiliului Județean și președintelui Consiliului Județean. Pârâtul Florin Tripa va…
Deputatul PSD Arad Adrian Todor a adresat o întrebare ministrului Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, legată de construcția noii școli din comuna Zădăreni, proiect început în 2007, dar care a fost suspendat în 2013. „În anul…
Cel mai slab președinte din istoria Consiliului Județean Arad, Marinel Cionca, se dovedește un vajnic urmaș al perioadei comuniste, când nimeni nu avea voie să critice regimul de tristă amintire, iar dacă cineva îndrăznea să…