Senatorul Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, a luat act de apelul adresat de Gheorghe Falcă liderilor politici arădeni, în sensul de a semna un protocol prin care să sprijine demersurile Aradului de a…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este de părere că Traian Băsescu încalcă tot mai grosolan şi în mod voit Constituţia, pentru a forţa demararea demersurilor pentru suspendarea sa din funcţie. “Este evident că preşedintele Traian…
Luni, consilierii judeţeni s-au întrunit într-o şedinţă extraordinară cu două puncte pe ordinea de zi. Primul punct a avut nevoie de girul aleşilor judeţeni pentru aprobarea cofinanţării lucrărilor de reabilitare a drumului Arad – Felnac.…
Noua Dreapta Filiala Arad saluta decizia deputatului Bogdan Diaconu,de a introduce in Parlamentul Romaniei o lege care sa interzica functionarea UDMR si a tuturor formatiunilor politice extremist-sovine si iredentiste ,care aduc prin activitatea lor atingere…
PSD Arad a luat act de apelul la solidaritate lansat de primarul Gheorghe Falcă, referitor la proiectul Arad Capitală Culturală Europeană. „Am primit o scrisoare din partea primarului Gheorghe Falcă, nu şi textul protocolului care…
Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, lansează tuturor liderilor judeţeni şi municipali ai organizaţiilor partidelor politice din Arad invitaţia de a semna un protocol de susţinere a candidaturii oraşului nostru la titlul de Capitală Culturală Europeană…
Cu câteva ore înaintea deschiderii oficiale a Ștrandului Neptun constatăm că există două imagini diametral opuse ale acestuia: cea prezentată de administrația Falcă, administraţie care încearcă să scoată în evidență insuficientele lucruri făcute, dar şi…
În debutul şedinţei ordinare a CLM, primarul Gheorghe Falcă a informat aleşii locali despre dorinţa omului de afaceri Leontin Aslău de a scoate terenul concesionat de acesta în afara ştrandului. Edilul şef a Aradului susţine…
Astăzi, în prima zi de campanie electorală pentru alegerile europarlamentare din 25 mai, transmit un îndemn la fair-play tuturor actorilor politici implicaţi în această competiţie. Iar arădenilor le transmit îndemnul de a acorda o legitimitate…
Astăzi a început perioada de campanie electorală pentru scrutinul din data de 25 mai privind alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European. Prefectul Judeţului Arad, Cosmin Pribac, face un apel tuturor celor implicaţi în activităţi electorale…
Prim-vicepreședintele PC, filiala Arad, Leontin Aslău a cerut astăzi într-o conferinţă de presă ca primarul Gheorghe Falcă să prezinte un raport complet al investițiilor ce se derulează pe malul Mureșului, atunci când lucrările vor lua…
Mircea Purcaru, președintele Partidului Conservator Arad critic preocupările “fără sens” a vicepreședintelui Consiliului Județean, care a preferat, zilele trecute, să se preocupe de inundațiile din Teleorman în loc să ofere cărți românilor din Valea Timocului.…
Astăzi într-o conferinţă de presă, susţinută la sediul partidului Forţa Civică, preşedintele filialei Arad, Corina Crişan a ţinut să facă public scrisoarea adresată de către preşedintele partidului Mihai Răzvan Ungureanu celor doi miniştrii;cel al…
„Din păcate, românii observă existenţa actualei guvernări numai în momente critice. În rest, agenda guvernamentală e lipsită de conţinut şi nu ţine cont de necesităţile românilor”, a afirmat Iustin Cionca, prim-vicepreşedinte al PDL Arad. Astfel,…
Deputatul PDL Claudia Boghicevici, coordonatoare a portofoliului Muncă şi Protecţie Socială în Guvernul Alternativă al PDL, a demascat ipocrizia şi incompetenţa guvernării Ponta care a ajuns să se împrumute de pe pieţele externe pentru plata…
Președinta PP-DD de la nivel național, Simona Man, va fi prezentă vineri, alături de Dan Diaconescu, la evenimentul de lansare al candidaților partidului pentru europarlamentare. Evenimentul va avea loc la Sala Polivalentă și va începe…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este de părere că Traian Băsescu este din ce în ce mai disperat de faptul că Victor Ponta este departe de a-i asigura „imunitate” şi după alegerile prezidenţiale şi din…
Primarul municipiului Arad, dl.Gheorghe Falcă va iniția o platformă pentru promovarea și dezbaterea unor teme de interes pentru Arad, unde sunt așteptați să participe activ tinerii și organizațiile non-guvernamentale. Primarul Aradul a anunțat în cadrul…
Vineri după-amiaza, de la ora 18.00, Dan Diaconescu și Simona Man vor fi prezenți în municipiul nostru la evenimentul de lansare al candidaților PP-DD la alegerile europarlamentare. Evenimentul va avea loc la Sala Polivalentă Victoria.…
Aradul lansează încă o bătălie pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Se apropie Ziua Porţilor Deschise la Comitetul Regiunilor (“Open Doors Day – Ziua porţilor deschise la instituţiile europene din Bruxelles”), iar Aradul se…