Reprezentanții Primăriei Municipiului Arad au participat la Adunarea Generală a Alianței Orașelor Culturale Europene (AVEC), desfășurată la Evora (Portugalia), în perioada 15-16 mai. Orașul Arad este membru în cadrul acestui organism de peste 10 ani…
Primarul Municipiului Arad, dl.Gheorghe Falcă s-a deplasat astăzi cu reprezentanții presei la șantierele pasajelor de pe șoseaua de centură a municipiului Arad pentru a prezenta jurnaliștilor situația critică în care se află lucrările deja executate,…
PSD Arad reaminteşte faptul că finanţarea pentru cele două pasaje de pe centura Aradului a fost tăiată prin deciziile guvernelor PDL conduse de Boc şi Ungureanu. În 2014, Guvernul Ponta a alocat în bugetul CNADNR…
Deputatul PDL Claudia Boghicevici, coordonator al portofoliului Muncii și Protecției Sociale în Guvernul Alternativă PDL, atrage atenția asupra lipsei oricărei strategii din partea guvernului PSD în ceea ce privește combaterea fenomenului muncii „la negru”, motiv…
Preşedintele Partidului Forţa Civică, senatorul Mihai Răzvan Ungureanu a susţinut o conferinţă de presă alături de alţi trei candidaţi la alegerile europarlamentare, Corina Crişan, preşedintele FC Arad, Diana Pavelescu, preşedintele FC Sibiu, şi Yavuz Aksoy,…
Primarul municipiului Arad, dl.Gheorghe Falcă a anunțat în conferința de presă susținută astăzi că panourile informative de la șantierele pasajelor de pe șoseaua de centură a Aradului ar putea fi instalate la sfârșitul acestei săptămâni.…
Miercuri, 15 mai 2014 viceprimarul Municipiului Arad dl.Levente Bognar sa întâlnit cu președintele Comitetului de Cultură si Educatie a Parlamentului European, d-na Doris Pack. La Intalnire o participante si dl.Iosif Matula, europarlamentar Arădean. Întrevederea de…
PSD Arad a atras atenţia de mai multe ori asupra modului nefuncţional şi neprofesionist în care au fost realizate staţiile de tramvai, cu refugii pentru călători insuficient de mari. „Am atras atenţia asupra faptului…
Florin Remeţean, noul președinte al organizației județene Arad a Partidului Mișcarea Populară, a susţinut azi prima sa conferinţă de presă de la confirmarea oficială în această funcţie. Acesta a explicat modul în care a ajuns…
Liderul Partidului Conservator, filiala Arad, Mircea Purcaru a susţinut azi o conferinţă de presă, unde s-a declarat nemulțumit de modul în care Primăria în speţă primarul Gheorghe Falcă, a cheltuit o grămadă de bani cu…
Consiliul Local Municipal a adoptat în luna aprilie hotărîrea de a informa participanții la trafic pe DN7 și cetățenii din Arad asupra faptului că șantierele pasajelor peste liniile de cale ferată Arad- Curtici și Arad-…
Conferinţa de presă desfăşurată la începutul acestei săptămâni la sediul PSD Arad a abordat şi mult discutatul subiect al pasajelor peste calea ferată Arad – Bucureşti şi Arad – Curtici. Deputatul Dorel Căprar a confirmat…
Alin Mitrică, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, a fost prezent azi la Arad, oferind informaţii legate de strategia guvernamentală pe acest subiect. Coerent şi sincer, acesta a abordat mai multe teme, mergând de…
Preşedintele PPDD, Dan Diaconescu va fi prezent în municipiul și județul Arad, în cursul zilei de marți. Acesta va avea întâlniri cu membrii și simpatizanții PP-DD din mai multe locații de pe raza municipiului și…
Biroul Electoral Central a admis contestaţia formulată de Filiala Teritorială PNL Arad cu privire la folosirea, în campania electorală pentru alegerile europarlamentare, a siglei Uniunii Social Liberale. Biroul Electoral Central a admis contestaţia PNL în…
Deputatul PDL Claudia Boghicevici, coordonatoare a portofoliului muncă și protecţie socială în Guvernul Alternativă al PDL, a participat la conferinţa organizată de Social Responsibility Agency pe tema noii directive europene în ceea ce privește responsabilitatea…
PSD Arad a luat act de decizia Biroului Electoral Central cu privire la sigla USL şi de punctul de vedere exprimat de PNL Arad în acest sens. Este esenţial să se facă foarte clar distincţia…
Sâmbătă după-amiază, Traian Băsescu a făcut o vizită scurtă la Arad, la invitaţia preşedintelui CCIA Arad, Gheorghe Seculici. Preşedintele României a vizitat la Expo Arad, Târgul Internațional de educație și locuri de muncă – EDU2JOB.…
Reprezentanţii celor 12 partide politice din Arad au fost invitaţi de către primarul Gheorghe Falcă, la o întrevedere cu scopul de a semna un protocol de susţinere a candidaturii municipiului Arad la titlul de Capitală…
Apelurile la unitate au devenit o constantă a vieţii politice şi administrative româneşti, uneori temele sunt pur retorice iar câteodată de-a dreptul demagogice. De aceea orice platformă de uniune, consfinţită, generată şi parafată presupune pe…