Prim-vicepreședintele PNL Arad, Corina Crișan, a declarant azi, în cadrul unei conferințe de presă, că Ministerul Sănătății este singurul vinovat pentru scăderea gradului de vaccinare în rândul românilor din întreaga țară, în special a copiilor…
Bugetul transmis de SC Recons SA spre aprobare consilierilor municipali cuprinde propunerea de majorare a tarifelor pentru parcare şi pentru acces la spaţiile de agrement în medie cu 24%. „Intenţia de majorare a tarifelor pentru…
Grupul parlamentar PNL din Camera Deputaților a organizat astăzi o dezbatere intitulată “Responsabilitatea socială corporativă”. Dezbaterea a fost organizată împreună cu Social Responsibility Magazine și a avut ca principală temă noua Directivă a Parlamentului…
Deputatul Eusebiu Pistru, vicepreședinte al PNL Arad, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că lipsa unor autostrăzi care să facă legătura între Sibiu, Pitești și Craiova generează mari pierderi pentru producătorii de…
Consilierii municipali PSD Arad cer lămuriri cu privire la evenimentul desfăşurat la sfârşitul acestei săptămâni sub egida Centrului Municipal de Cultură Arad, subordonat Primăriei Arad, „Despre libertate. Festival de Ştiinţe Umaniste”. „Sunt mai multe aspecte…
Iată că ajungem la termenul scadent prin care Parlamentul României, mai clar, aleşii noştri legiutori, trebuie să termine şi să voteze legile pentru REFORMA clasei Politice: Legea partidelor politice, finanţarea lor şi a campanieiri electorale,…
Consilierii judeţeni ai PSD lansează o petiţie publică prin care cer Consiliului Judeţean Arad mai multă responsabilitate şi mai multă eficienţă în reabilitarea şi întreţinerea drumurilor judeţene. Petiţia care poate fi consultată şi semnată pe…
PSD Arad consideră că afirmaţiile publice ale omului de afaceri Georgică Cornu sunt de o mare gravitate şi trebuie verificate de autorităţile în drept. „Am asistat practic la un denunţ al unui om de afaceri…
PSD a propus la consultările de la Cotroceni un calendar pentru revizuirea Constituţiei. „Credem că este momentul să regândim Constituţia, în raport cu nevoile prezentului. Cea mai mare parte a parlamentarilor am fost aleşi sub…
Senatorul Constantin Traian Igaș continuă să solicite Guvernului să deblocheze situația înființării punctelor de trecere a frontierei acolo unde au fost construite drumuri de legătură între România și Ungaria. “Zilele acestea am fost vizitat de…
“În cursul lunii martie 2015, în dosare de corupție instrumentate de DNA, au rămas definitive un număr total de 32 de hotărâri judecătorești prin care au fost condamnați 128 de inculpați, dintre care: 1 senator,…
Deputatul Dorel Căprar a făcut parte din delegaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, în Republica Croația, în perioada 15-16 aprilie. Delegaţia parlamentară a avut o serie de întâlniri la cel mai înalt nivel: Preşedintele Republicii…
Primarul Municipiului Arad, dl.Gheorghe Falcă a participat la Sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor (CoR) care a avut loc la Bruxelles în zilele de 16-17 aprilie. Principala temă care a făcut obiectul dezbaterilor a…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că proiectul legii pensiilor speciale pentru parlamentari este o născocire a parlamentarilor PSD, care au în vedere doar logica beneficiilor personale…
Nu ne mai miră impertinenţa şi nesimţirea liderilor noului şi “mare” PNL Arad –a travestiţilor pedelişti în penelişti, Nicolae Ioţcu şi Gheorghe Falcă, oameni care atunci când erau la putere erau ca doi fraţi iar…
Fondul Monetar Internațional a revizuit în creștere la 2,7% estimările referitoare la avansul Produsului Intern Brut al României în acest an, potrivit raportului World Economic Outlook publicat de instituția financiară internațională. Inițial, în raportul…
Consilierul județean Mircea Onea, secretar executiv al PNL Arad, acuză Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), instituție aflată în subordinea Guvernului, de faptul că își bate joc de locuitorii orașului Nădlac,…
Consiliul Judeţean Arad a accesat, în parteneriat cu 15 oraşe şi comune, un proiect prin care se introduce un sistem informatic destinat gestionării Registrului Agricol în format electronic, respectiv achiziţionarea serviciilor de dezvoltare şi implementare…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, consideră neavenite declaraţiile liberalilor care cataloghează drept populiste măsurile luate de Guvernul Ponta, inclusiv creşterea salariilor. „Furia cu care pedeliştii vopsiţi în liberali atacă Guvernul Ponta arată, de fapt, că…