Prim-vicepreședintele organizației municipale PNL Arad, Geanina Pistru invită toți arădenii care își doresc să se implice în dezvoltarea Aradului să se alăture campaniei de deschidere a PNL: „Arădenii au demonstrat că sunt oameni cu valori…
Echipa Organizaţiei Municipale a PNL Arad lansează o campanie de deschidere a partidului către oamenii activi din societate. „Aradul liberal” este o campanie care vizează atragerea de noi membri spre PNL şi o serie…
PSD are o poziţie responsabilă faţă de români şi este consecvent în respectarea promisiunilor electorale. Unul dintre capitolele esenţiale ale Programului de Guvernare vizează pensionarii, în condiţiile în care protejarea categoriilor sociale vulnerabile rămâne…
Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, continuă să urmărească stadiul lucrărilor de reabilitare a drumurilor în Arad. “În perioada următoare, vor intra în reabilitare câteva străzi importante din Micălaca. Cu mai multe ocazii, am stat…
Consiliul Județean Arad a ratat în 2016, în guvernarea Cioloș, tot ce înseamnă fonduri europene, în special pe zona de patrimoniu cultural, deși avea posibilitatea de a primi bani pentru cetățile Șiria sau Șoimoș. Ca…
“În filosofie orice creaţie este unică. La fel este şi acest filosof Mihai Viorel Fifor ajuns de curând ministrul economiei, propus de noul prim ministru Mihai Tudose. Acesta din urmă este de părere că nu…
Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad şi-a început astăzi seria de întâlniri la Verona. Acesta urmează să se întâlnească cu primarul oraşului, cu preşedintele provinciei Verona, cât şi cu actuali sau potenţiali investitori italieni care…
Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – A.N.R.S.C. este instituţia care stabileşte preţul apei, a canalizării, a energiei termice şi electrice, iar acest lucru este stipulat în Legea serviciilor comunitare de…
Tactica consilierilor PSD este aceeași ca întotdeauna, fac presiuni pentru a crea scandal și haos care să genereze mai apoi vânzarea CET-ului firmelor de casă a PSD. În urmă cu câțiva ani cei din PSD…
„În lipsa viziunii şi oricărei strategii privind administrarea societăţilor din subordine, Iustin Cionca şi locotenenţii săi procedează precum Gheorghe Falcă. Adică, iniţiază proiecte de Consiliu ce conduc la noi şi noi majorări de tarife la…
Vicepreședintele PNL Arad, Geanina Pistru consideră că refuzul consilierilor PSD de a vota punctul patru de pe ordinea de zi a ședinței CLM, Proiect de hotărâre nr.196/2017 privind aprobarea Studiului de oportunitate pentru fundamentarea și…
Doi reprezentanţi ai PNL (Florin Mariş şi Lucian Riviş Tipei) şi unul al UDMR (Mihai Szabo) şi-au anunţat demisia din Adunarea Generală a Acţionarilor CET Arad. Aceştia au făcut anunţul în şedinţa Consiliului Local Municipal…
Deputatul PSD Arad Florin Tripa a atras atenția, în nenumărate rânduri, asupra stării jalnice în care se află drumurile județene, de când în fruntea CJA se află actualul președinte Iustin Cionca. În loc să caute…
Administrația Falcă se află în fruntea Aradului de 13 ani de zile, timp în care clientela portocalie s-a înfruptat din bugetul CET-ului, societate care acum se află în pragul falimentului, arădenii riscând să rămână la…
Deputatul Florin Tripa recidivează în penibil. Se face de râs cu un nou comunicat de presă confuz, ilogic, prin care demonstrează, încă o dată, că nu înțelege nimic din felul în care se administrează un…
Vicepreşedintele PNL Arad, Geanina Pistru trage încă un semnal de alarmă faţă de atitudinea ostilă manifestată de către Vărcuş şi restul consilierilor PSD-ALDE. „Această lipsă de respect faţă de arădeni afişată de către consilierii PSD…
Deputatul arădean Glad Varga are o nouă propunere legislativă care vizează protejarea mediului: modificarea Legii 211/2011 privind Regimul deşeurilor. „Mediul reprezintă o resursă importantă a României şi trebuie să îl protejăm, atât fiecare, ca…
De aceea au grijă de ai lor indiferent dacă aceștia sunt sau nu capabili să ocupe funcții de conducere în cadrul instituțiilor publice. Pe banii românilor sau mai corect spus, ai arădenilor, PSD i-a numit,…
Consilierul PNL, Florin Mariș consideră că PSD nu face altceva la nivel local și național decât să destabilizeze lucrurile și să blocheze orice proiect de dezvoltare, asta în timp ce sunt ocupați cu propria lor…
Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, va efectua, împreună cu Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad, o vizită în Italia, la Verona. „Această deplasare nu este întâmplătoare. Reînnodăm o tradiţie, oraşul italian…