În zilele 16-18 aprilie, iubitorii de artă sunt martorii unui serial de şase licitaţii, care cuprind şase secole din istoria artei: de la capodopere ale artei româneşti şi europene, datând din secolul al XVI-lea, la…
Joi 04 aprilie 2013 Unitar prin concepţie şi interpretare, reunind trei capodopere ale literaturii universale, primul simfonic al lunii aprilie reflectă debutul epocii romantice şi se concentrează asupra reconfigurărilor de limbaj de la îmbinarea secolelor…
În cadrul Complexului Muzeal Arad se vor derula o serie de activităţi adresate tuturor elevilor, dar şi cadrelor didactice. Este vorba despre activităţi care să răspundă diverselor interese şi preocupări ale copiilor, să pună în…
Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad vă prezintă două comedii cu un mare success la public – „Tartuffe“ şi „Căsătoria“. Primul dintre ele va fi jucat sâmbătă, de la ora 19.00, în sala mare, spectacolul regizat…
Biblioteca Universitară „Vasile Goldiş“ a gazduit astăzi lansarea volumului „Egiptul de la faraoni la creştinism“, aparţinând profesorului Pavel Sârbu. Lucrarea reprezintă o continuare a cărţii „Pelerin la locurile sfinte“, publicată în anul 2011, autorul făcând…
Concursul interjudețean de matematică ”Traian Lalescu” s-a desfăşurat, în perioada 22 – 24 martie 2013, la Arad, sub patronajul Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, în organizarea Inspectoratului Şcolar al…
Duminică, începând de la ora 11.00, pe scena Teatrului de Marionete din Arad va avea loc o nouă şi mult aşteptată premieră. Este vorba despre „Greuceanu” după Petre Ispirescu în regia lui Gabriel Apostol. Din…
Considerate printre cele mai reuşite compoziţii de tinereţe ale lui Ludwig van Beethoven, Trio-urile pentru pian şi coarde op. 1 au făcut senzaţie la sfârşit de secol XVIII, cu ocazia prezentării lor la curtea Prinţului…
Cu sprijinul concret al maestrului Filarmonicii Borusan din Istanbul, violonista Pelin Halkaci, ne ancorăm în această a treia săptămână a lunii martie, în zone cunoscute ale repertoriului violonistic mondial, programarea Poemului op.25 de Ernest Chausson…
Centrul Cultural Judeţean Arad, Consiliul Județean Arad, se alătură altor 13 instituţii şi oraşe importante din Europa într-un proiect cultural de mare amploare: CreArt (Reţeaua Oraşelor pentru Creaţie Artistică), coordonat de către Fundaţia Municipală pentru…
Vineri, 22 martie, Club Flex găzduiește un eveniment caritabil. Astfel, începând cu ora 20.00, va avea loc un concert umanitar susținut de The Weekend Band, Luci Chîrlan și Cosmin Harbei (Corso), în vederea unei strângeri…
O reconfirmare a valorilor şi a geniului beethovenian în spiritul do minorului pentru pian op.37, al celei mai concentrate simfonii a ciclului simfonic, Simfonia a VIII-a, în fa major op.93 şi nu în ultimul rând…
Astăzi, 8 martie, începînd cu ora 19.00, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” se va juca piesa „Sorry” de Alexandr Galin, în regia lui Ion Ardeal Ieremia, iar bărbaţii au o şansă specială să ofere un…
Joi, 28 februarie, de la ora 19.00, în sala mare, a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad va avea loc spectacolul „Sorry”, de Alexandr Galin, în regia lui Ion Ardeal Ieremia. Echipa minunatului spectacol „Anonimul veneţian”…
Un Codex latin de cântece din sec.al XIII-lea, descoperit într-o mănăstire din Alpii Bavariei în anul 1803, l-a inspirat pe Carl Orff în cea mai exuberantă şi plină de forţă cantată scenică a muzicii universale. Strălucitoare sau…
Penitenciarul Arad în colaborare cu Fundaţia ProPrietenia din Arad organizează un eveniment cultural-artistic, cu scop caritabil. Astfel, persoanele private de libertate, care compun trupa de teatru Blitz, vor pune în scenă piesa Zbor deasupra unui…
Consiliul Naţional al Elevilor susţine introducerea mai multor ore de sport în programa şcolară a elevilor din ciclul primar, considerând însă că trebuie să se facă investiţii în bazele sportive din şcoli pentru ca orele…