Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, a efectuat în această dimineață o vizită la Liceul Special „Sfânta Maria” instituție care se ocupă de copiii cu cerințe educaționale speciale. ,,Mi-am dorit să văd modul în…
Consiliul Județean a solicitat în scris Primăriei Orașului Lipova să precizeze dacă a început demersurile pentru exproprierea terenurilor aflate pe culoarul viitoarei șosele de centură a orașului. Adresa este înregistrată cu nr. 20457/7.09.2020. Consiliul Județean…
Administrația liberală arădeană a demarat în luna august a anului trecut amenajarea unei noi piețe de lemne pe strada Poetului, unde municipalitatea și-a propus să mute comercianţii din Piaţa Obor. Așa se face că acolo…
În câteva luni de zile, după finalizarea tuturor șantierelor, va fi pentru prima oară în ultimii 50 de ani când se poate spune că între Arad și Moneasa nu există nici măcar un kilometru de…