Apărută în istorie ca o nevoie a cetățenilor de a lupta împotriva dezastrelor provocate de incendii, la data de 1 mai 1879, 11 cetățeni din conducerea comunei Zăbrani hotărăsc înfiinţarea formaţiei voluntare de pompieri cu…
Direcția Generală Poliția Locală Arad, prin Serviciul Circulație pe Drumurile Publice și Parcări, continuă seria verificărilor care vizează staționarea neregulamentară a vehiculelor cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone, în Zona Industrială Vest. Astfel,…
Polițiștii locali din cadrul Biroului Activitate și Control Comercial au sancționat contravențional și au dispus suspendarea activității unui agent economic care desfășura activitatea de service auto pe raza municipiului, fără a deține autorizație de funcționare.…
Consilierii locali s-au reunit miercuri, 8 mai 2019 în şedinţă ordinară pentru a vota un număr de 12 proiecte de hotărâre. Modificarea Programului Cultural General al Centrului Municipal de Cultură Arad pentru anul 2019, abrogarea…
Liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean Arad, Marius Sulincean, somează conducerea liberală a CJA, să găsească urgent o soluţie pentru ridicarea gunoiului de pe Valea Mureşului şi din zona Chişineu Criş. O serie de localităţi…
La invitația Președintelui Klaus Iohannis și a PNL, toți liderii Partidului Popular European (PPE) și cei mai influenți lideri europeni, șefi de stat și de guvern, lideri de partide, participă la summitul PPE de…
Programul Rabla a ajuns în acest an la a 15-a ediție, fiind alocați nu mai puțin de 322 de milioane de lei pentru românii care doresc să-și achiziționeze o mașină nouă. În 2019, se preconizează…
În acest weekend peste 40 de arhitecți, designeri de interior, producători de mobilă și accesorii, precum și distribuitori din 7 orașe ale țării se întâlnesc în cadrul primei ediții Expo Design Vest – cea mai…
USR în coadă cu PLUS avansează în aceste zile una dintre cele mai toxice idei vehiculate în societatea românească. În timp ce europarlamentarii PSD susțin egalizarea subvențiilor fermierilor români cu cele ale fermierilor din vestul…
Companii din România, Columbia, Turcia, Austria, Bulgaria, Italia au depus oferte, în calitate de lideri de asociere, asociați, subcontractanți sau terți susținători, pentru modernizarea drumului județean Arad-Pâncota. Ofertanții din țară au sediile în județele Arad,…
Cu privire la situația colectării deșeurilor pe Zonele 2 și 5, în județul Arad, ADI SIGD face următoarele precizări: -Operatorul de colectare a deșeurilor este SC Grup Salubrizare Urbană SA, care începând cu luna februarie…
Președintele Consiliului Județean Arad anunță că a crescut exploziv numărul sancțiunilor acordate pentru nerespectarea restricțiilor de tonaj pe drumurile județene arădene. „Drumurile județene nu au fost proiectate, cu zeci de ani în urmă, pentru tonajul…