În cadrul activității „Școala altfel”, elevi ai claselor a XII-a din cadrul Colegiului Național „Moise Nicoară” din Arad au fost invitați, zilele trecute, de către Facultatea de Științe Juridice a Universităţii de Vest „Vasile Goldiș”…
Guvernul a tăiat sistematic banii pentru investiții în ultimii ani, dar intenţionează să-i despăgubească pe infractorii care şi-au ispăşit pedepsele în penitenciare în perioada 2012-2017. Motivația? Condițiile improprii din penitenciare. Reprezentanții PNL Arad au criticat…
Polițiștii orașului Pîncota au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune pe raza localității, pentru depistarea persoanelor care nu respectă legislația privind produsele accizabile. Astfel, a fost depistat în trafic, pe raza localității Pîncota, un…
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a primit în perioada 2015 – 2018 solicitări de finanțare pentru investiții în exploatațiile agricole în valoare de 1,536 miliarde de euro, depuse de către 3.625 de fermieri. Dintre acestea,…
Miercuri, 4 Aprilie 2018, ora 19.00, Sala Cercului Militar B-dul Decebal nr.19, 150 Gioachino Rossini (1792 – 1868) STABAT MATE Concert vocal simfonic Dirijor Cristian Sandu Solisti Diana Gheorghe – soprană Liza Kadelnik – mezzosoprană…