Ministerul Culturii și Identității Naționale, printr-o adresă semnată de Ministrul Lucian Romașcanu, în data de 25 ianuarie a.c., le-a solicitat, primarului Aradului, dl Gheorghe Falcă și reprezentanților Consiliului Local Municipal Arad, ca în decurs de…
Polițiștii Secției nr.1 Vlaicu au depistat ieri în trafic, un tânăr care conducea un autoturism fără permis. La data de 1 martie, polițiștii au depistat pe D.N.7, un tânăr de 26 ani, din Pecica, în…
Comuna Ghioroc a reuşit un record remarcabil, în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene: 5 proiecte depuse, toate acceptate pentru finanţare. Ultimul proiect pentru care s-a obţinut finanţare – Înfiinţare grădiniţă cu program prelungit şi…
Șeitinul este una dintre cele mai puțin dezvoltate comune din județul Arad, în ceea ce privește infrastructura. La situația în care se află Șeitinul au contribuit decisiv în ultimii 10 ani reprezentanții PNL/PDL Arad, care…
Guvernarea PSD – ALDE începe să-și arate roadele, iar programele implementate în ultimul an de guvernare au adus România la cel mai scăzut nivel al șomajului din ultimii zece ani, de doar 4,6%, conform Institutului…
Începând de la 1 martie 2018, salariile medicilor și profesorilor s-au majorat așa cum a fost prevăzut în Legea salarizării unitare. Salariile profesorilor cresc în medie cu 20%, iar cele ale medicilor și asistenților cresc…
Coaliția PSD-ALDE își dovedește, cu fiecare zi de guvernare care trece, crasa incompetență și lipsa de viziune, încercând să își acopere minciunile propagate în perioada campaniei prin măsuri tardive și soluții parțiale la problemele românilor!…
Luni, 5 martie începe “Curăţenia de primăvară” 2018. Acţiunea Primăriei Arad se va desfăşura până în data de 6 aprilie şi va cuprinde toate cele 12 zone ale municipiului. În cadrul deja tradiţionalei campanii a…
Sala Clio din Arad a găzduit miercuri, 28 februarie 2018, vernisajul expoziției concursului național “Fotografia-document etnografic”. Evenimentul a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în…
Primarul Gheorghe Falcă a generat o adevărată isterie în Arad, în urmă cu două săptămâni, anunțând că CET ar putea să întrerupă furnizarea căldurii, pentru că Primăria Arad nu poate plăti subvenția în avans. După…
Arădenii care iubesc sportul și mișcarea în aer liber pot să participe la un concurs online prin care se vor alege orașele în care se va desfășura programul „Bucurie în mișcare“, implementat de Asociația 11evenși…