Aradul se pregăteşte pentru cea de a şasea ediţie a King of the Hill. Competiția ce se va desfăşura în perioada 23-25 martie 2018, deschide sezonul Campionatului Naţional de Hard Enduro în România, este etapă…
Cu veselie. Învățăminte. Magie. Personaje fantastice. Întâmplări incredibile. Și mult, mult umor. Așa se arată luna aprilie, pe scena Trupei Marionete a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad. Luna debutează, fără nici un soi de…
Plenara de Primăvară a Adunării Regiunilor Europei (ARE), organizată de Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad, s-a încheiat cu succes! Timp de patru zile, evenimentul a dus în Arad peste 150 de…
Organizația din Livada a PNL îi solicită primarului comunei mai mult respect față de sarcinile de serviciu pe care trebuie să le îndeplinească și mai multă viteză în rezolvarea problemelor care țin de primar.…
Propaganda PSD-istă incearcă din răsputeri să sufoce dezbaterea publică prin introducerea unor teme false cu rol de fumigenă, tocmai pentru a-și acoperi incompetența. Slabele rezultate economice, lipsa proiectelor de dezvoltare durabilă, nivelul redus al investițiilor,…
Consiliul Judeţean Arad va scoate din nou la licitaţie realizarea proiectului tehnic pentru Cetăţile Şoimoş şi Şiria. Este a treia oară când Consiliul Judeţean încearcă să găsească arhitecţi interesaţi să realizeze proiectul celor două cetăţi.…
Cinematograful Arta Miercuri, 28 martie 2018, ora 20.00 Pentru a aduce publicul consumator de film mai aproape de cinematografia românească actuală lansăm programul „Retrospectiva filmului românesc“. Prima proiecție din cadrul „Retrospectivei Filmului Românesc“ aduce…
Azi 23 martie 2018, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Arad a continuat acțiunile din cadrul programului lansat de către Ministerul Tineretului și Sportului intitulat “Campionii României în școală, liceu și universitate”, la Scoala Gimnaziala…
Consiliul Judeţean Arad a fost gazda unei întâlniri, cu caracter istoric, dar deopotrivă una de suflet, pentru a marca 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, act înfăptuit la 27 martie 1918.…