O nouă acțiune din cadrul proiectului național „Campionii României în școală, liceu și universitate” s-a derulat astăzi 16 februarie, de data aceasta la Grădinița PP23 „Mămăruța”, invitată fiind baschetbalista Monica Brosovszky-Boriga, multiplă campioană naţională şi fost…
Avem deosebita plăcere să vă invitam la evenimentul de lansare a proiectului Viitor PLUS – antreprenori pentru dezvoltare!, proiect implementat de către Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) și finanțat din…
Consiliul Judeţean, în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean, Complexul Muzeal și Biblioteca Judeţeană “A.D. Xenopol” găzduieşte, timp de trei săptămâni, o inedită expoziţie cu temă medicală, intitulată „Medicina arădeană, în documente şi imagini”. La vernisaj…
Cea de-a patra ediție a târgului Arpicultura, eveniment organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, va avea loc în 24-25 februarie la Expo Arad. Mierea, aurul lichid la târgul Arpicultura 2018 – ofertă…
Deputatul PSD Arad Adrian Todor a solicitat conducerii Companiei Naționale de Investiții, prin intermediul unei întrebări adresate în Parlamentul României, să dea explicații cu privire la stadiul în care se află noul bazin de polo…
Joi, 15 februarie, executantul lucrărilor de reabilitare a străzii 6 Vânători a remediat defecţiunile apărute la nivelul părţii carosabile. Cu toate că reprezentanţii Primăriei Municipiului Arad au sesizat constructorul încă de acum câteva zile, condiţiile…
Majorarea salariului minim pe economie este o păcăleală tip PSD. Milioane de români se așteptau să aibă salarii mai mari și putere de cumpărare mai mare, după ce salariul minim pe economie a fost majorat…
Săptămâna economiei și culturii arădene este un eveniment care va fi organizat în luna mai 2018 de către Primăria Municipiului Arad, Camera de Comerț, Agricultură și Industrie, și Consiliul Județean Arad. Evenimentul a fost astăzi anunțat, în…
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arad a înaintat în aceste zile solicitări către Compania Naţională de Investiţii (CNI), privind reabilitarea, modernizarea și dotarea Sălii Sporturilor Victoria din Arad și a bazinului acoperit Delfinul. În…
Referitor la declarația de presă a deputatului Dorel Căprar, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca face următoarele precizări: „Îi solicit deputatului Dorel Căprar să declare clar, fără echivoc, care sunt acele încălcări flagrante ale legii…
Promisiunile unor creșteri salariale spectaculoase pentru toate categoriile sociale, cu precădere pentru profesori și medici, s-au năruit la primirea primului fluturaș de salariu de după aplicarea revoluției fiscale a PSD. Nu mai puțin de 2…
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat ieri, o acțiune cu efective mărite, pe linia prevenirii şi combaterii fraudelor fiscale în domeniul produselor accizabile. În urma activităților desfășurate, a fost depistată într-o societate…
Economia României a consemnat un avans de 7% în anul 2017 comparativ cu anul precedent, iar în ultimul trimestru al anului trecut, faţă de perioada similară din 2016, avansul Produsului Intern Brut a fost de…
Interesul crescut pentru cursul de Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal a dus la epuizarea rapidă a locurilor puse la dispoziție de CCIA Arad în prima serie, astfel încât organizatorul oferă o a doua…
“ Având în vedere situația existentă la CET Arad, și anume iminența unei sistări a furnizării gazului către CET, și ca urmare a încetării furnizării agentului termic către populația Aradului, am avut discuții cu Ministrul…
În dimineata zilei de 6 februarie a.c., a plecat de la domiciliul său din Tîrnova și nu s-a mai întors, SÎRBU FLORIȚA, de 65 de ani. Femeia are următoarele semnalmente: 1,60 m., 80 de kg.,…
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, bănuit de furtul unui telefon mobil. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 5 februarie a.c., bărbatul de 29 de ani, profitând de…
Parlamentarii PSD Arad au făcut în ultimele zile o serie de demersuri la nivel de guvern pentru rezolvarea problemei CET Arad, astfel încât cetățenii din municipiu să nu rămână în plină iarnă fără căldură și…