UTA a cedat la limită în prima manșă a barajului de promovare/retrogradare în fața timișorenilor de la CSU Poli, alb-violeții impunându-se pe arena „Dan Păltinișanu” cu scorul de 2-1 (2-0). În fața a aproximativ 10.000…
Cinefilii arădeni sunt invitați joi, 15 iunie 2017, începând cu ora 19.00 şi vineri, 16 iunie, la aceeași oră, la Cinematograful „ARTA”, la o nouă ediţie a Festivalului internaţional de film de foarte scurt metraj,…
„Suntem în măsură să le dăm arădenilor o veste bună legată de evoluţia procedurală de reluare a lucrărilor la pasajele de pe centura Aradului. Ca o noutate de ultimă oră, investiţia este ridicată pe SEAP,…
Conferinţa “Omul şi taina lui”, susţinută de Dorel Vişan în cadrul „Întâlnirilor cu personalităţi”, organizate de Centrul Cultural Judeţean, va avea loc în data de 14 iunie, în Sala festivă a Colegiului Naţional „Moise Nicoară”…
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”, cu sprijinul Consiliului Județean și a Centrului Cultural Județean, inițiază proiectul „Galeria Scriitorilor Arădeni”. Proiectul va omagia importanți oameni de cultură, reprezentativi pentru orașul și județul nostru și se va…
Biletele pentru cursa inaugurală a Săgeții Verzi, primul tren electric care a circulat vreodată pe teritoriul României, au fost rezervate în numai două zile după ce au fost puse în vânzare, anunță oficialii Consiliului Județean…
Miercuri, 14 iunie, începând cu ora 20.00, Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad dă startul spectacolelor de la Teatrul de Vară (str. George Barițiu, nr. 16). Timp de trei luni (iunie, iulie, august),…
Comedia „Două lozuri“, în regia lui Paul Negoescu, inspirat după nuvela „Două loturi“, scrisa de Ioan Luca Caragiale, este primul film care va rula la cinematograful „Solidaritatea“, din cartierul Gai, după 22 de ani. Cinematograful…
UTA se întoarce azi pe „Dan Păltinișanu”, la trei săptămâni după o victorie reconfortantă cu ASU Poli, care nu a pecetluit însă și mult dorita promovare în prima ligă. Lucrurile se schimbă în această seară,…
Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al CJA, consideră că rezultatele alegerilor parţiale confirmă tendinţa descendentă pe care se află PSD: „Tot mai puţini români au încredere în PSD şi asta s-a văzut ieri, la alegerile parţiale…
Conducătorul grupării teroriste „Statul Islamic”, Abu al-Baghdadi, ar fi fost ucis în timpul unui atac aerian asupra oraşului sirian Rakka, au anunţat mai multe portaluri de ştiri, care citează o informaţie difuzată de un post…
În perioada 09 – 12.06.2017, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad au executat 67 misiuni de intervenţie. S-a acţionat pentru stingerea unui număr de 7 incendii, 1…
SEARĂ DE MUZICĂ FRANCEZĂ Dirijor Cristian Neagu Solist Bogdan Alexandru Costache Program: Georges Bizet Arleziana Suitele nr. 1 şi 2 Maurice Ravel Tzigane / Bolero În caz de vreme nefavorabilă, concertul va avea loc în…