Luni a fost ziua în care calificările s-au încheiat la turneul de tenis masculin dotat cu premii în valoare de 10.000 de dolari, „Arad Plaza Activ Trophy”. Începând de mâine toți arădenii care iubesc tenisul…
Constat cu o oarecare stupoare că deși învins, așa cum era de așteptat, marele autointitulat senator de Arad, doljeanul Mihai Viorel Fifor mai are puterea să iasă în presă cu o declarație. De ce oare…
Azi, într-o conferință de presă susținută la sediul PNL, liberalii arădeni au făcut public numele celor care vor ocupa funcțiile de conducere în cadrul Consiliului Județean Arad și în Consiliul Municipal Arad, în urma rezultatelor…
PSD Arad a demonstrat că este aproape de locuitorii municipiului şi judeţului şi este partenerul ce dezvoltă proiecte şi politici publice orientate spre cetăţean. Fie că este vorba despre infrastructură, educaţie, sănătate sau asistenţa socială abordarea…
Gheorghe Falcă, fostul și actualul primar al Aradului a susținut în prima conferință de presă de după alegerile locale că este într-un fel justificată prezența redusă a arădenilor la urne. Nu era o miză electorală…
PNL a obținut cele mai multe mandate în Consiliul Local Municipal Arad în urma alegerilor desfășurate ieri Astfel, noul Consiliu Local Municipal va avea următoarea configuraţie: 12 consilieri PNL 7 consilieri PSD 2 consilieri UDMR…
Miercuri, 8 iunie, începând cu ora 20.00, dăm startul spectacolelor de la Teatrul de Vară (str. George Barițiu, nr. 16). Timp de trei luni (iunie, iulie, august), pe scena din curtea Centrului Cultural Județean vor…
Consiliul Local al municipiului Arad – Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară, prin Serviciul Proiecte, strategii sociale şi logistică prin Centrul de informare europeană Europe Direct Arad organizează evenimentul de tip concurs de creaţie –…
Gheorghe Falcă a câștigat detașat cel de-al patrulea mandat pentru Primăria Municipiului Arad, la aproape 10.000 de voturi în plus față de principalul său contracandidat Sebastian Bulumac. Imediat după încheierea turului de scrutin din municipiul…
Rezultatele oficiale provizorii consfinţesc victoria detaşată a lui Gheorghe Falcă în alegerile pentru un nou mandat de primar al Aradului. Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central, primarul în funcție, Gheorghe Falcă candidat PNL, a…