Pentru alegerile locale din acest an, la nivelul Județului Arad au fost constituite o circumscripție electorală județeană, o circumscripție electorală municipală, nouă circumscripții electorale orășenești și 68 circumscripții electorale comunale. Reamintim că datele de contact…
Unul din marii fotbalişti ai Aradului şi ai UTA-ei, Flavius Domide, împlineşte sâmbătă 70 de ani, marea familie alb-roşie urmând să-l sărbătorească aşa cum se cuvine. „Roşcovanul”, aşa cum îl alintau gazetarii vremii, va da…
Facultatea de Științe Juridice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” a primit, zilele trecute, vizita elevilor de la liceele arădene pentru a participa la procese simulate organizate de studenții facultății. Astfel, pentru câteva ore,…
Primăria Municipiului Arad anunţă organizarea dezbaterii publice, vineri, 06.05.2016 de la orele 1100, sala ”Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ, având ca temă următorul proiect de hotărâre: Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fundamentare a…
În vederea diminuării numărului mare de persoane care nu au solicitat eliberarea actului de identitate în termenul prevăzut de lege, ţinând seama de faptul că în această situaţie se regăsesc mulţi dintre cetăţenii domiciliaţi în…
Președinte al PNL Arad și primar al Municipiului Arad, Gheorghe Falcă a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul partidului, că PNL va avea candidați și liste complete de candidați în…
Gheorghe Falcă, primar al Municipiului Arad și președinte al PNL Arad, a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că Primăria Municipiului Arad va construi un sens giratoriu pentru a rezolva problema intersecției dintre…
“Dragi arădeni, Stimați candidați la Primăria Municipiului Arad, Avem acum ocazia ca pe timpul actualei campanii electorale să dezbatem, cu cărțile pe masă, problemele și „bolile” de care suferă Aradul, pentru ca arădenii sa poată…