Vicepreşedintele PSD Arad, Marius Sulincean consideră că trebuie să existe raporturi extrem de echilibrate între echipa de consilieri judeţeni şi primarii din mediul rural, deoarece implementarea unor proiecte de perspectivă pentru regiune se sprijină şi…
În fiecare an, pe 29 aprilie este sărbătorită „Ziua Veteranilor de Război”, o zi în care românii își cinstesc veteranii de război, dar și pe cei căzuți în lupte pentru a-și apăra Patria. În acest…
Patru cadre didactice de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul UAV au fost prezente la Novi Sad, la universitatea din oraş, în cadrul programului Erasmus plus. „O experienţă extraodinară care ne-a permis…
Chiar dacă se pregăteşte pentru startul oficial în campania electorală, Ionel Ciupe nu-şi neglijează atribuţiile de consilier municipal. În cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurate azi, acesta a anunţat că imediat după sărbătorile pascale va…
În cadrul programului Smart Cities. Smart Communities în anul 2016, după edițiile din Brașov (11 martie 2016), Iași (18 martie) și Constanța (8 aprilie), a urmat prima ediție a Conferinței Smart Cities. Smart Communities organizată la Timișoara,…
Pensionarii din municipiul Arad care au pensii de până la 800 de lei beneficiază din luna mai de gratuitate la călătoriile cu mijloacele de transport public din oraș. Extinderea categoriei de pensionari beneficiari ai gratuității,…
Fanii UTA-ei au posibilitatea de a-şi încuraja favoriţii şi la Baia Mare, la partida ce va avea loc sâmbătă. “Suntem aproape de o performanță la care, poate, nici nu am îndrăznit să sperăm la începutul…
Vineri, 29 aprilie, începând cu ora 12.00, în sala “Vasile Goldiș” a Consiliului Județean, se vor desfăşura conferințele “Limitele aşteptării” şi “Ce sunt aromânii pentru România?”. Protagonistul evenimentului este actorul de teatru şi film, Ion…
Samuel Caba, alături de colegii săi de pe lista pentru Consiliul Local Municipal a PMP Arad, a depus, la Biroul Electoral Județean, dosarele de candidatură pentru alegerile locale din 5 iunie. Oameni tineri și frumoși,…
Asociaţia Internaţională a Studenţilor „Vasile Goldiş“ în colaborare cu Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş“ a organizat, zilele trecute, în Campusul Universitar „Vasile Goldiş“, pentru studenţii Facultăţii…
Am depus astăzi candidatura pentru Primăria Arad și Consiliul Local Municipal, în calitate de candidat independent. Mă bucur că 2020 de arădeni au semnat pentru suținerea candidaturii mele, într-un timp scurt și fără sprijinul unor…
Marian Toader şi-a lansat candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei arădene Zăbrani, evenimentul având loc aseară, la căminul cultural, în faţa unei numeroase asistenţe. În faţa sutelor de locuitori din Zăbrani, Chesinţ…
QUO VADIS Spitalul Matern Subsemnatul, conf. univ. dr. Furău Gheorghe, în calitate de medic şef Secţie Clinică Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad (SCJUA), consider necesară prezentarea unui punct de vedere avizat…