Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad, implicată activ în Programul SMART CITIES. SMART COMMUNITIES

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , , ,

Published on aprilie 27, 2016 with No Comments

uvvg

În cadrul programului Smart Cities. Smart Communities în anul 2016, după edițiile din Brașov (11 martie 2016), Iași (18 martie) și Constanța (8 aprilie), a urmat prima ediție a Conferinței Smart Cities. Smart Communities organizată la Timișoara, întâlnirea având loc vineri, 15 aprilie la Hotelul Timișoara.

A fost un eveniment interesant, foarte bine organizat, cu informații și soluții utile și o bună oportunitate de relaționare cu specialiștii din domenii diverse, interesați de schimbarea comunității și orașului unde trăiesc.

Organizatorii au vizat trei dimensiuni:

  1. Administrația, serviciile publice, utilitățile;

  2. Educația;

  3. Sănătatea.

Cea mai populată” secțiune a fost cea dedicată educației și metodelor de eficientizare a sistemului univesitar de educație și învățare prin transformarea universităților în unități eficiente, adevărate “companii” performante și cu adevărat autonome. Au fost vizate și metodele moderne de transmitere și stocare a informațiilor, precum și selecția acestora, într-o lume în care internetul îți deschide oportunități nebănuite de informare.

Deschiderea lucrărilor în plen a fost făcută de Marcel Tolcea, cunoscut om de cultură care, discret și cu mare talent, a făcut oficiile de gazdă introducând în scenă “purtătorii” de cuvânt ai principalelor instituții participante: ONG-uri, instituții ale statului, universități…

Din partea Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad-singura universitate privată prezentă la manifestare-a luat cuvântul prof. univ. dr. Marius Ioan Grec, Director al Complexului Universitar de Studii Multiculturale și Patrimoniale (CUSMP). A fost subliniată oportunitatea, creată de organizatori, de a se dezbate temele majore ale societății cunoașterii, comunicarea fiind mai importantă ca niciodată, având în vedere că societatea de azi se zbate între “a ști ceva și a face ceva”, cum se exprima Aldous Huxley.

În secțiunea dedicată educației s-au remarcat prin intervențiile pertinente, prof. univ. dr. Schebesch Klaus Bruno și prof. Marius Ioan Grec, având – în acest fel – o contribuție important la reușita evenimentului, la un util schimb de experiență reprezentativ pentru Regiunea V Vest, dar la care au venit reprezentanți inclusiv de la Craiova.

No Comments

Comments for Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad, implicată activ în Programul SMART CITIES. SMART COMMUNITIES are now closed.