Marți, 25 august, în cadrul Zilelor Aradului, a fost lansat, în prezența viceprimarului Bognar Levente, volumul Arad – Palatul Administrativ, monografie în imagini. Volumul este unul de excepție, care urmărește istoria construcției Palatului Administrativ Arad,…
Nemulţumit de starea drumului judeţean Lipova – Neudorf – Timişoara, care leagă Valea Mureşului de Autostradă, Aeroport şi implicit de Timişoara, primarul comunei Zăbrani îşi exprimă nemulţumirea faţă de autorităţile judeţene. Dorind să atragă atenţia…
În zilele de 4 și 5 septembrie 2015, în zona Pădurice, lângă stadionul din oraşul Pecica, va avea loc cea de-a patra ediţie a festivalului “Folk pe Pâine”. Programul festivalului este următorul: în prima zi…
Startul sezonului oficial a fost de bun augur pentru UTA, alb-roșii impunându-se la Lugoj, în Cupa României, contra echipei locale, CSM. A fost 2-1 (1-1) la final pentru elevii lui Roli Nagy, la capătul unui…
Luni, 24 august a.c., jandarmii Grupei de Supraveghere și Ordine Publică Lipova, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, au fost sesizați cu privire la un conflict ce a avut loc într-un local public din…
Podul Traian, monument istoric, va fi pus în valoare prin iluminat arhitectural. Operatorul serviciilor de iluminat public, compania ELBA, a finalizat proiectul tehnic. Designul luminilor a fost inspirat de cel al Podului Libertății din Budapesta,…
Iată programul: 9.00 – 12.00 și 12.00 – 15.00 Vara de ar.te – Ateliere de creație – iconografie, Clădirea Preparandia, Str. Preparandiei, nr. 13 10.00 – 23.00 Expoziție foto, Platoul Primăriei Arad 10.00 – 22.00…
scris de prof. Ioan Tuleu Supraviețuirea pe front ținea uneori de miracol, și un astfel de caz povestește în cartea lui de memorii Radu Mărculescu, pe frontul de la Cotul Donului locotenent de artilerie: „Dom`le…
Am luat câteva date furnizate de Institutul Național de Statistică de unde rezultă că rata de divorț în România se situează între 20-29%, că o nuntă are loc la fiecare 4 minute si 15 secunde…
Timp de trei zile, între 21 și 23 august, arădenii au putut viziona trei filme de excepție, în prezența lui Mihai Chirilov, critic de film și director artistic al Transylvania International Film Festival (TIFF). Chiar…
Arădenii au fost încântați de ineditul experiment de pe platoul Primăriei Arad, (RE)Cunoaștere. Camera obscură, și au pășit cu mic, cu mare înăuntrul ei pentru a privi prin lentila special prevăzută și a asculta un…
În perioada 21 – 23 august a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat, în zona de competență, misiuni ce au avut drept scop asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.…
Dacă cineva s-a îndoit vreodată că românii noștri nu sunt în stare de a concura cu inventatorii din străinătate, atunci aceasta este dovada că avem cu ce să-i uimim la capitolul artă și invenții. În…
Clădirea Preparandiei a găzduit, luni, 24 august, expoziţia “Colecţii şi colecţionari” care a adus în faţa publicului timbre, cărţi poştale, obiecte din sticlă şi nu numai, toate provenind din colecţiile unor pasionaţi atât din judeţul…
Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad asigură, în această perioadă, măsuri de ordine pe timpul desfășurării celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat 2015. Pentru ca examenele să se desfăşoare…
Inundarea viaductului din Micălaca este imaginea perfectă a neputinţei administraţiei Falcă de a rezolva problemele arădenilor. În fiecare an şi la fiecare ploaie mai abundentă, viaductul este inundat iar şoferii ghinionişti îşi avariază maşinile. „Domnul…
Programul complet: 9.00 – 12.00 și 12.00 – 15.00 Vara de ar.te – Ateliere de creație – textile, Clădirea Preparandia, Str. Preparandiei, nr. 13 10.00 – 23.00 Expoziție foto, Platoul Primăriei Arad 10.00 – 22.00…
Începând de astăzi, clubul UTA pune în vânzare abonamentele pentru campionatul ligii secunde 2015-2016. Îi așteptăm pe suporterii noștri la stadionul Motorul între orele 15,00 și 18,00! Luni și marți, vechii abonați au prioritate la…
Vicepreşedintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, este de părere că Victor Ponta a fost obligat să renunţe la şefia PSD, ca prim pas spre schimbarea Guvernului. „Răfuiala PNL cu PSD a intrat într-o nouă etapă,…