Atacurile lui Gheorghe Falcă la adresa parlamentarilor PSD au la bază minciuni și dezinformări. „Gheorghe Falcă minte cu nerușinare, în tot ceea ce spune despre parlamentarii PSD. Afirmația că noi, parlamentarii, suntem responsabili pentru blocarea…
La sfârşitul acestei săptămâni, Primaria Ineu organizează „Zilele Ineului”. Programul întocmit de organizatori este unul diversificat, astfel încât ineuanii, dar nu numai, au toate motivele să participe la cele două zile de sărbătoare a oraşului…
Organizaţia judeţeană a PDL Arad a reuşit să strângă peste 10.000 de semnături pentru finalizarea pasajelor. De menţionat că aceste semnături s-au strâns în doar 8 zile de la demararea campaniei. „Acest fapt demonstrează că…
În avanpremiera fiecărui start de sezon, conducerea Asociaţiei Judeţene de FotbalArad, obişnuieşte să se întâlnească cu presa, pentru a prefaţa startul noului sezon fotbalistic, Preşedintele Dorel Cura, secretarul general Vasile Rad, preşedintele Comisiei de Competiţii…
PSD Arad condamnă declaraţiile inexacte ale preşedintelui Traian Băsescu, legate de autostrada Nădlac – Arad. „Este regretabil faptul că preşedintele României încearcă să politizeze problema autostrăzii. Este bine ştiut că…
“Din câte observăm și unii dintre politicienii liberali, consilieri municipali, dintre cei pe care-i credeam că au o gândire constructiva și au ca principală preocupare Aradul și prioritățile acestuia, copiază modelul actualilor parlamentari ai USL…
Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean, împreună cu vicepreşedintele Adrian Ţolea, au demarat o campanie de strângere de semnături pentru rezolvarea problemei juridice a drumurilor Arad-Şiria-Seleuş, respectiv Arad-Zădăreni-Felnac şi începerea de urgenţă a lucrărilor de reabilitare…
Deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, a efectuat o vizită în Statele Unite ale Americii, la invitaţia comunităţii româneşti şi a oficialităţilor americane. El a avut mai multe întâlniri oficiale şi cu caracter informal în…
Dupa primele cinci runde la Arad Open, situația in fruntea clasamentului e departe de a fi clarificată – un grup de șapte jucători se află in frunte la egalitate de puncte 4,5. Printre ei marii…
Venirea domnului Traian Băsescu la Arad, pe şantierul autostrăzii, este un nou episod din serialul în care domnia sa este protagonist – “nu am nicio treabă, dar îmi dau cu părerea”. Credem că dacă era…
Doi câini din rasa ciobănesc german au fost admişi la Cursul de patrulare-intervenţie ce are loc în această perioadă la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu al Ministerului Afacerilor Interne. Câinii, care au vârsta…
Festivalul de şah arădean şi-a încheiat partea dedicată copiilor. Au fost patru zile intense pentru cei mai mici pasionați ai sportului minții, a căror apetență s-a văzut din plin: 151 de jucători s-au înscris la…
Organizaţia de Femei PSD Arad a organizat sâmbătă, la Casa Sindicatelor, alegeri pentru înnoirea conducerii organizaţiei. Într-o atmosferă destinsă, social-democratele din Arad i-au dat credit pentru un nou mandat Alexandrei Braica, secretar de stat pentru…