Ziua Culturii Naționale la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged:

Published on ianuarie 14, 2020 with No Comments

Data de 15 ianuarie a fost stabilită, din anul 2010, ca zi a Culturii Naționale. Alegerea nu a fost întâmplătoare, fiind și ziua în care s-a născut poetul nepereche Mihai Eminescu. Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” va  organiza, cu acest prilej, manifestarea „15 Ianuarie – Ziua Culturii Naționale”. Publicul va avea parte de o inedită expoziție de fotografie intitulată „Dor de Eminescu”, care va fi prezentată de către prof. dr. Virgil Jireghie. Prof. univ. dr. Marius Grec va susține prelegerea „Vasile Goldiș –exeget al operei lui Mihai Eminescu”.  Apoi, Florina Noemi Szentesi va recita o serie de poezii din opera eminesciană.  De asemenea și scriitorul  Ioan Slavici, născut pe data de 18 ianuarie va fi omagiat. Vor fi expuse fotografii realizate în timpul filmărilor scenelor din „Pădureanca”, după nuvela marelui prozator, într-o prezentare a prof. Horia Truță. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie, 2020, începând cu ora 12.00,  în Sala Astra a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad. „Evenimentul de mâine reprezintă un omagiu adus marelui poet Mihai Eminescu, dar și o invitație pentru a ne apropia mai mult de valorile culturale românești. Un popor dăinuie prin istoria și cultura sa”, a afirmat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad. În completare, deja tradiționala „Șezătoare literară” din fiecare miercuri va avea un caracter special. Astfel, începând cu ora 17.00, la Sala Centenar, vor fi evocați câțiva dintre marii noștri scriitori: Mihai Eminescu, Tudor Arghezi și Ioan Slavici. Actrița Giorgiana – Elena Popan va susține un recital de poezie.  Seara se va încheia cu prezența unei invitate special, în persoana doamnei Melania Doina Arghezi, care  va depăna pentru public câteva amintiri  cu personalități marcante ale literaturii române.

No Comments

Comments for Ziua Culturii Naționale la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” are now closed.