Viceprimarul ‬Cătălin Ţiţirigă‭ ‬critică noul mod de calculare al valorii accizelor pentru anul‭ ‬2014

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , , , ,

Published on noiembrie 06, 2013 with No Comments

Viceprimarul municipiului Arad,‭ ‬Cătălin Ţiţirigă,‭ ‬critică noul mod de calculare al valorii accizelor pentru anul‭ ‬2014.‭ ‬Acesta afirmă că actualul guvern a fost prins pe picior greşit şi acum caută soluţii pentru a acoperi găurile din buget pe spatele românilor.‭ ‬„Accizele se calculează de mulţi ani încoace după un algoritm simplu:‭ ‬nivelul accizelor de anul viitor depinde de cursul leu-euro stabilit de Banca Centrală Europeană la data de‭ ‬1‭ ‬octombrie a fiecărui an. La‭ ‬1‭ ‬octombrie‭ ‬exista‭ ‬un curs de‭ ‬4,4485‭ ‬lei pe euro, mai redus cu‭ ‬1,6%‭ ‬faţă de rata de schimb utilizată în acest an,‭ ‬de‭ ‬4,5223‭ ‬lei/euro.‭ ‬Cu alte cuvinte,‭ ‬dacă Guvernul Ponta nu ar schimba din mers regulile jobului,‭ ‬accizele ar scădea de anul viitor,‭ ‬la fel şi preţurile‭ ‬plătite din buzunarul românilor‭”‬,‭ ‬afirmă Cătălin‭ ‬Ţiţirigă,‭ ‬preşedintele Organizaţiei Municipale‭ ‬PP-DD Arad.‭
Acesta mai spune că această măsură nu va face altceva decât să împovăreze populaţia,‭ ‬care se va vedea nevoită să scoată mai mulţi bani din buzunare pentru diferite servicii şi produse.‭ ‬„Majorarea accizelor la carburanţi va atrage scumpiri în lanţ,‭ ‬lucru care va afecta,‭ ‬fără doar şi poate,‭ ‬pe toată lumea.‭ ‬Nivelul de trai va fi cel care va scădea simţitor.‭ ‬Consider că guvernul USL se face vinovat de luarea acestei măsuri care va adânci şi mai mult criza prin care trece România‭”‬,‭ ‬mai completează viceprimarul Cătălin Ţiţirigă.

No Comments

Comments for Viceprimarul ‬Cătălin Ţiţirigă‭ ‬critică noul mod de calculare al valorii accizelor pentru anul‭ ‬2014 are now closed.