Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea a participat Consiliu Internaţional al Adunării Regiunilor Europene Viticole (AREV)

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , , , ,

Published on aprilie 25, 2013 with No Comments

Adrian Ţolea,  vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a participat, în perioada 22-24 aprilie, la cea de-a 21-a Sesiune plenară şi la cel de-al 28-lea Consiliu Internaţional al Adunării Regiunilor Europene Viticole (AREV), care a avut loc la Stuttgart, Germania.
Sesiunea planară a AREV a cuprins alegerea secretarului general al organizaţiei şi reconfirmarea secretarului adjunct. Totodată, în cadrul sesiunii s-a aprobat raportul de activitate pe anul 2012 dar şi bugetul pe anul 2013.

Unul dintre principalele subiecte de dezbatere în cadrul întâlnirii de la Stuttgart a privit raportul pe oenoturism, primul realizat la nivel European, studiu în care a fost implicat şi judeţul Arad. Adrian Ţolea a precizat că viitorul acestei activităţi în Europa vizează chiar crearea unor staţiuni oenoturistice. În acest context, al unei cereri mereu crescânde, regiunilor le revine rolul de animatori ai acestei activităţi, în care se valorifică nu doar vinul, ci şi istoria locului, sentimentele, emoţiile şi trăirile pe care le trezesc asemenea incursiuni. De aceea este necesară elaborarea unei strategii unitare la nivelul regiunilor vinicole din Europa, ca o etapă superioară a turismului vinului, care să lege producţia de vin de teritoriul din care provine. Participarea judeţului nostru la AREV şi implicarea în turismul vinului se încadrează şi în strategia turistică a Consiliului Judeţean Arad.

“De șase ani, producătorii şi proprietarii de crame din podgoria Aradului au plantat pe dealurile din apropiere peste 1.800 de hectare de viță de vie nobilă, investiție susținută cu fonduri de la Uniunea Europeană. Inspiraţi de modelul italian şi cel francez, viticultorii atrag acum turişti care vin special pentru a participa la drumul vinului, în paralel cu producția de vin. Astfel, aceştia reuşesc să atragă turiști în ceea ce foarte rafinat ei numesc – oenoturism”, a precizat Adrian Ţolea.

Tot în cadrul Adunării Generale s-a adoptat  o rezoluţie privind reforma PAC (Politica Agricolă Comună).  Vicepreşedintele Adrian Ţolea a declarat că discuţiile din cadrul întâlnirii au avut drept scop modificarea regulamentului de plantaţii, acesta urmând să evidenţieze obiectivele PAC, în conformitate cu strategia Europa 2020. „AREV sprijină energic decizia Parlamentului European de a prelungi reglementările în vigoare cu privire la drepturile de plantare până în anul 2029/2030”,  a subliniat  Adrian Ţolea.

 

 

 

 

No Comments

Comments for Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea a participat Consiliu Internaţional al Adunării Regiunilor Europene Viticole (AREV) are now closed.