USR Arad susține profesioniști în funcții publice

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on octombrie 10, 2017 with No Comments

Conform celor asumate în campania care a dus USR în forul legislativ național, al treilea partid parlamentar al țării susține necesitatea ocupării funcțiilor publice de către persoane care au pregătire și experiență profesională corespunzătoare.

Una dintre marile probleme ale administrației românești, atât cea locală cât și cea națională, este lipsa profesioniștilor autentici în funcții publice. Alocarea acestora în baza unui algoritm politic, de către partidele clasice care au condus România în ultimii 27 de ani, a condus la o performanță dezastruoasă a aparatului administrației, la toate nivelurile.

De la poziția de ministru, până la cea de șef de deconcentrate, vedem numeroase persoane fără calificarea necesară sau fără experiență relevantă pentru domeniul respectiv. Posturi de conducere la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, la Autoritatea Rutieră Română, au fost recent atribuite unor persoane fără legătură cu domeniul respectiv. Mai mult, avem în guvernul PSD ministri cărora le lipsește total experiența profesională, iar pregătirea de specialitate constă în simple cursuri absolvite la instituții care oferă diplome pe bani.

Vlad Botoș, președinte USR Arad: ”USR susține condiția capacității profesionale pentru toți cei care doresc să ocupe posturi în administrație. Recent, colega noastră Daniela Sabău, a fost nominalizată din partea USR pentru ocuparea unei poziții în comitetul de conducere a Curții de Conturi. La baza alegerii au stat pregătirea sa profesionala, precum și experiența în funcții din domeniul economic și de control financiar. Procesul de selecție s-a făcut cu maximă transparență, USR dând posibilitatea tuturor celor care pot dovedi competențe să participe, inclusiv persoanelor din afara organizației. Suntem un partid altfel, deoarece membrii noștru nu sunt politicieni de carieră, având capacitate profesională autentică, formată în domeniul în care activează.

No Comments

Comments for USR Arad susține profesioniști în funcții publice are now closed.