Tânăr din Felnac, cercetat pentru furt de produse cosmetice

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , ,

Published on martie 01, 2018 with No Comments

Polițiștii secției nr.2 Micalaca cercetează un tânăr care a fost depistat ieri în flagrant furând dintr-un supermarket.

Polițiștii cercetează un tânăr de 20 de ani din Felnac, care a fost depistat în flagrant în timp ce sustrăgea produse cosmetice în valoare de aproximativ 195 de lei, dintr-un supermarket de pe strada Voinicilor din municipiu.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele tânărului fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

Polițiștii rutieri în acțiune

 

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 89 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 68.000 de lei.

Dintre acestea, 13 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 76 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reţinute 6 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.

 

 

 

No Comments

Comments for Tânăr din Felnac, cercetat pentru furt de produse cosmetice are now closed.