Atacurile lui Gheorghe Falcă la adresa parlamentarilor PSD au la bază minciuni și dezinformări. „Gheorghe Falcă minte cu nerușinare, în tot ceea ce spune despre parlamentarii PSD. Afirmația că noi, parlamentarii, suntem responsabili pentru blocarea…
PSD Arad condamnă declaraţiile inexacte ale preşedintelui Traian Băsescu, legate de autostrada Nădlac – Arad. „Este regretabil faptul că preşedintele României încearcă să politizeze problema autostrăzii. Este bine ştiut că…
Deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, a efectuat o vizită în Statele Unite ale Americii, la invitaţia comunităţii româneşti şi a oficialităţilor americane. El a avut mai multe întâlniri oficiale şi cu caracter informal în…
Organizaţia de Femei PSD Arad a organizat sâmbătă, la Casa Sindicatelor, alegeri pentru înnoirea conducerii organizaţiei. Într-o atmosferă destinsă, social-democratele din Arad i-au dat credit pentru un nou mandat Alexandrei Braica, secretar de stat pentru…
Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, critică „talentul” reprezentanţilor USL, care abordează subiecte neinteresante sau se aruncă în războaie politice pentru a se ascunde de adevăratele probleme ale arădenilor. „Se confirmă faptul că deputaţii Căprar şi…
PSD Arad constată că Gheorghe Falcă este cuprins brusc de grija funcţionarilor arădeni, direct de pe plajele pe care se relaxează. „Funcţionarii arădeni nu au nevoie sub nicio formă de ipocrizia lui Gheorghe Falcă. Liderul…
Deputatul PSD Flavius Măduţa a discutat cu vicepreşedintele ANAF, Mihail Constantin despre măsurile de reorganizare a Finanţelor arădene. În urma discuţiei, deputatul Măduţa s-a întâlnit cu reprezentanţii angajaţilor de la Finanţe, cu care a discutat…
Consilierii judeţeni PSD Arad dezaprobă majorarea cu 25 % a preţului biletelor pentru transportul în comun, hotărâre care s-a impus prin votul acordat de consilerii PDL, PPDD şi UDMR. Consilierii PSD, PC şi PNL s-au…
Din păcate, PSD Arad continuă să promoveze diferiţi oameni care îşi dovedesc în timp fie ignoranţa, fie incompetenţa faţă de actul administrativ. „Un astfel de exemplu este şi domnul consilier judeţean Florin Tripa, care încearcă,…
PSD Arad ne-a oferit o nouă mostră de «copy-paste» a mesajelor de la Bucureşti, prin declaraţia deputatului Dorel Căprar. Acesta a declarat, cu un profesionalism economic bine conturat, că «Raportul Comisiei Europene confirmă drumul corect…
Guvernul USL a decis reducerea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la pâine la 9% începând cu 1 septembrie. Guvernul a estimat că va încasa mai puţin cu 100 milioane lei, sumă care va fi compensată…
Se tot bate monedă pe faptul că ,,defunctul” PNDI face ca o parte a drumurilor să nu poată fi reabilitate. Deși preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, aflat în plină campanie electorală în propriul partid,…
Guvernul Ponta a alocat prin Planul Naţional de Dezvoltare Locală suma de 3.500.000 lei pentru reabilitarea drumului judeţean Arad-Seleuş. De asemenea, prin acelaşi program sunt finanţate o serie de investiţii precum alimentări cu apă, canalizări…
Deputatul PSD Dorel Căprar remarcă cu satisfacţie obiectivitatea presei occidentale legată de progresele economice majore pe care România le-a înregistrat în decursul ultimului an şi jumătate. “The Economist”, una dintre cele mai prestigioase şi credibile…
Deputatul PSD, Dorel Căprar atrage atenţia asupra faptului că noul acord de tip preventiv cu FMI reprezintă o „garanţie de sănătate” a finanţelor romăneşti. Politicianul arădean doreşte să dezamorseze falsele prejudecăţi propagandistice conform cărora un…
Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, a reacţionat faţă de declaraţiile PDL şi ale lui Iustin Cionca, legate de politizarea unor instituţii publice. „Subordonarea instituţiilor publice a atins proporţii inegalabile după ce PDL a ajuns la…
PSD Arad apreciază că foştii parlamentari PDL în general şi Iustin Cionca în mod special ar trebui să se abţină de la exerciţii de demagogie în care le plâng de milă românilor. „Guvernul USL…
PSD Arad atrage atenţia asupra intenţiei administraţiei locale de a concesiona Ştrandul „Neptun” societăţii Recons. „Credem că deciziile importante pentru administrarea ştrandului trebuie luate în mod transparent, prin dezbaterea publică. Este posibil ca intenţia de…
Valorea facturii la electricitate se va diminua în medie cu 4% în august, ca efect al amânării acordării de către stat a unor certificate pentru producătorii de energie regenerabilă. Elementele din OUG 57 care sunt…
Deputatul PSD Dorel Căprar, membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen salută iniţiativa premierului francez Jean-Marc Ayrault de a face lobby la nivelul cancelariilor europene în…