Partidele politice aflate în opoziţie faţă de PSD au acceptat ieri invitaţia PNL la dezbatere. „Dialogul cu partidele aflate în opoziţie parlamentară va fi instituţionalizat. A fost o primă dezbatere utilă, în care toţi participaţii…
Cea de-a 7-a ediție a „Caravanei Metropolis” are loc anul acesta în perioada 3-29 iulie și va cuprinde mai multe orașe din România, aducând cele mai bune filme europene, proiectate în aer liber. Astfel, în…
Reprezentanţi ai societăţii civile, Consiliul Judeţean şi FCC Environment România au lansat un parteneriat pentru curăţarea intrărilor în Arad, pe drumurile judeţene. Prima acţiune, la care sunt chemaţi cât mai mulţi voluntari, va avea…
La Macea va avea loc, la sfârşitul săptămânii viitoare, cea de a X-a ediţie a Festivalului Părădăicilor! „Festivalurile, cum sunt cel de la Macea, pun în valoare tradiții vechi, oameni gospodari, lucrurile cu care Aradul…
Duminică, 1 iulie, la ora 14, va avea loc deschiderea „Ghioroc Summer Fest, ediţia 2018!”, moment în care DJ Ninho, DJ Sebuh şi special guest DJ ANDI vor încinge atmosfera!! Tot duminică va avea loc…
Miercuri, 27 iunie 2018, marșul pe bicicletă dedicat Centenarului Marii Uniri, „Pedalăm pentru România”, a ajuns la Arad. Sute de bicicliști amatori au pornit marți, din 4 orașe ale țării, îndreptându-se spre Alba Iulia, unde…
Polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu cercetează două persoane pentru furt. Polițiștii cercetează o femeie de 46 de ani, din Arad, și un tânăr de 20 de ani, din Căpâlnaș, depistați în flagrant delict,…
Circuitul Gastronomic al județului Arad, o campanie inițiată de Consiliul Judeţean Arad, poposește la Petriș în data de 30 iunie! Gazda, Irina Onescu, primăriţa comunei, îi invită pe participanţi la un adevărat festin gastronomic, specific…
Aradul ocupă un onorant loc 5 în Top Forbes Best Cities, după Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Braşov, dar devansând oraşe mari sau cu economii dezvoltate ca şi Constanţa, Iaşi, Ploieşti Piteşti. Clasamentul analizează, potrivit organizatorilor, …
De multe ori stau și mă întreb dacă unii arădeni mai sunt arăgeni.Mă refer aici la Dorel Căprar acest așa zis președinte al PSD Arad (că noi știm că Fifor e tartorele) care s-a miticizat…
Deputatul social democrat Florin Tripa este revoltat că Iustin Cionca nu are niciun dram de respect pentru istorie şi comunitatea de pe Valea Crişului Alb şi dă cu piciorul unui proiect generos de restaurare a…
Premiere. Festivaluri. Premii. Evenimente. Turnee. Pe scurt – un an teatral prolific pentru Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad. La final de stagiune, artiștii arădeni trag linie și concluzionează: “Am avut parte de o stagiune plină…
Deși ne așteptam cu toții ca PSD-ul să se coalizeze în jurul condamnatului Liviu Dragnea, gradul de servilism și de obediență dovedit de membrii PSD a atins cote alarmante pentru orice democrație. Unanimitatea este cuvantul…
„În ultimele 24 de ore am asistat la o avalanșă de dezinformări în spațiul public, cu privire la intenția noastră de a soluționa, din punct de vedere legal, situația Palatului Administrativ al municipiului Arad.…
Marţi, 26 iunie 2018, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a convocat Consiliului Local al Municipiului Arad în şedinţă publică extraordinară de îndată, pentru a informa consilierii locali cu privire la acțiunea Instituției Prefectului la Judecătoria…
Consiliul Județean Arad construiește un spital de Psihiatrie nou, la Căpâlnaș. Valoarea proiectului este de 26,7 de milioane de lei, iar contractul de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală a fost semnat de președintele…
Într-o conferință de presă organizată astăzi la sediul PNL, Iustin Cionca, prim-vicepreședintele PNL Arad, președinte al Consiliului Județean, a făcut un apel la unitate și solidaritate a tuturor forțelor politice, a societății civile, a sindicatelor…
Acţiunea Guvernului PSD, prin Prefectura Aradului, prin care vrea să ia sediul Palatului Administrativ este un atac la adresa tuturor arădenilor. „PSD este orbit de ambiţia de a câştiga politic la Arad şi este dispus…