Start dezbaterilor pentru legea care va proteja copiii online!

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: ,

Published on octombrie 04, 2023 with No Comments

Siguranța copiilor în mediul online este subiectul unei dezbateri inițiate de Organizația Femeilor Liberale (OFL) și care se va concretiza prin elaborarea unui proiect de lege. Lansarea dezbaterilor pentru un proiect de lege eficient și cuprinzător a avut loc la București, la inițiativa președintei OFL, Nicoleta Pauliuc.

„Siguranța copiilor este o preocupare pentru noi. Foarte mulți părinți au dificultăți în a controla activitatea copiilor în mediul online, știm că uneori activitatea pe internet este plină de riscuri. Ne dorim pentru copii să știe să utilizeze tehnologia, vrem o societate digitală dar vrem și să eliminăm cât de mult putem riscurile asociate activității online. În cadrul dezbaterii lansate de OFL, s-a pus problema unei iniţiativei legislative care dă mai multă putere părinţilor pentru a controla ceea ce fac copiii lor în mediul online. Una dintre propuneri este aceea ca minorii până în 16 ani să aibă voie pe platforme social media doar cu acordul explicit al părinţilor. Pentru că este o problemă complexă, vor fi organizate mai multe dezbateri publice, una dintre ele la Arad. Printre efectele negative ale activității online necontrolate a copiilor au fost amintite efectele psihologice şi neurologice nocive, combaterea activităților infracționale asociate cu mediul online și promovarea unui comportament teribilist care instigă tinerii la un comportament riscant. În perioada următoare, vom căuta împreună cu specialiștii, părinții, profesorii cele mai bune măsuri pentru protejarea copiilor și ne vom lupta să devină lege”, a spus Geanina Pistru, prim-vicepreședinte OFL România.

No Comments

Comments for Start dezbaterilor pentru legea care va proteja copiii online! are now closed.