Femeile liberale luptă pentru prevenția cancerului la sân și a bolilor cardiovasculare

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on septembrie 28, 2015 with No Comments

ofl

Simona Iorgovan, consilier județean și președinte al Organizației Județene a Femeilor Liberale Arad, și Adina Dumitrean, președinte al Organizației Municipale a Femeilor Liberale Arad, au prezentat luni, în cadrul unei conferințe de presă, un program amplu de activități ale OFL Arad, program ce cuprinde mai multe acțiuni pentru prevenția cancerului la sân și a bolilor cardiovasculare.

„În această săptămână, Organizațiile Județeană și Municipală a Femeilor Liberale Arad își propus să marcheze două evenimente importante în domeniul Sănătății. Cel de-al doilea eveniment este dedicat Zilei mondiale a luptei împotriva cancerului la sân. PNL acordă o mare importanță prevenției în sănătate, prevenția fiind soluția pentru o viață mai sănătoasă. Pentru a conștientiza acest aspect în rândul comunității, OFL Arad dedică luna octombrie unor astfel de acțiuni. Calendarul acestor acțiuni a debutat la Ineu, acolo unde colegele noastre au organizat o dezbatere. În continuare vom avea astfel de acțiuni în toate orașele și toate comunele mari din județul Arad. La toate aceste dezbateri vor fi prezente cadre medicale de specialitate, care vor vorbi despre prevenție. Ziua mondială a luptei împotriva cancerului la sân va fi marcată și la Arad, pe 1 octombrie, unde vom împărți fundițe roz, ca simbol al luptei împotriva cancerului la sân, iar seara se va încheia prin lansarea unor lampioane. Prin toate aceste acțiuni pe care ni le-am propus pentru luna octombrie, OFL Arad vrea să aducă informarea de care fiecare cetățean are nevoie în ceea ce privește prevenția, pentru că este mult mai bine să prevenim, decât să tratăm”, a declarat Simona Iorgovan.

„Având în vedere campania lansată de PNL la nivel național, un proiect care se numește «PNL are grijă de sănătatea ta», am decis ca și noi, la nivel local, să organizăm un eveniment intitulat «Ascultă-ți inima». Cu această ocazie vom sărbători Ziua mondială a inimii. Evenimentul va avea loc marți, 29 septembrie, de la ora 17:00, în Parcul Eminescu. În cadrul evenimentului, cadre medicale voluntare vor măsura, gratuit, tuturor celor prezenți, tensiunea arterială și pulsul. Totodată, datorită unei clinici private care dorește să-și păstreze anonimatul, la eveniment va putea fi măsurată și glicemia. Totodată, în cadrul evenimentului, cei prezenți vor avea parte și de informare medicală. Alături de noi vor fi și cei de la Crucea Roșie, care vor face o prezentare a acordării primului ajutor. Totodată, vom avea parte și de o demonstrație sportivă a unui sport relative noi, numit «rebound super jump», iar cei prezenți și care vor avea un echipament sportive pot să facă puțină mișcare împreună cu noi. Sperăm că reacțiile vor fi unele pozitive”, a declarant Adina Dumitrean.

No Comments

Comments for Femeile liberale luptă pentru prevenția cancerului la sân și a bolilor cardiovasculare are now closed.