Sânnicolau Mare s-a impus la Memorialul ”Teo Țucudean” la handbal

Written by admin. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , , ,

Published on ianuarie 13, 2015 with No Comments

Memorialul „Teo Ţucudean“ la handbal masculin, eveniment aflat la cea de a VII-a ediţie, s-a desfăşurat recent la Sala Sporturilor „Victoria“, câştig de cauză având gruparea Old Boys Sânnicolau Mare.

Turneul, organizat în memoria regretatului sprijinitor al handbalului, a sportului arădean în general, a reunit la start patru echipe de old-boys din Arad, Reşiţa, Sânnicolau Mare şi Oroshaza (Ungaria).

Organizatorii, Angi, Cristi și Diana Ţucudean, familia Dreghici, sprijiniţi de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi Gernot Weiss din Germania, au premiat echipele participante.

”Teo Țucudean a iubit foarte mult handbalul, a avut calități manageriale, a fost mereu alături de sportivi și antrenori, dar a și știut să atragă în jurul acestui fenomen oameni potenți financiar. Perioada Ţucudean a fost perioada în care handbalul arădean a fost reprezentat la cel mai înalt nivel. Din păcate Teo Ţucudean nu mai este, nici oameni care să se implice ca și el nu mai apar. Iar noi, din păcate, suntem martorii dispariției Aradului din handbalul masculin de performanță” a spus, cu amărăciune, profesorul  Pompiliu Moldovan, director al Şcolii Gimnaziale ”Avram Iancu” Arad.

Iată rezultatele înregistrate la capătul unor meciuri frumoase şi disputate, în care handbalul de calitate şi execuţiile spectaculoase nu au lipsit: Oroshaza- Arad 19-24; Sânnicolau Mare-Reşiţa 21-15; Arad-Sânnicolau 14-19; Reşiţa-Oroshaza 21-17; Arad-Reşiţa 16-15; Oroshaza-Sânnicolau 14-18.

Clasament final: 1. Sânnicolau Mare; 2. Arad; 3. Reşiţa; 4. Oroshaza.

 

No Comments

Comments for Sânnicolau Mare s-a impus la Memorialul ”Teo Țucudean” la handbal are now closed.