Samuel Caba i-a adresat o scrisoare deschisă lui Gheorghe Falcă

Written by florin coita. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , , ,

Published on mai 26, 2016 with No Comments

Print

Samuel Caba, candidat PMP la Primăria Aradului, i-a adresat o scrisoare deschisă actualului edil-şef, Gheorghe Falcă. Vă oferim conţinutul ei integral.

“Domnule candidat Gheorghe Falcă,

Vă adresez această scrisoare deschisă din respect pentru TOȚI FUNCȚIONARII PUBLICI pe care îi invocați dumneavoastră în materialele de publicitate electorală, victimizându-vă în mod iresponsabil.

Nu pot și nu doresc să vorbesc în numele celorlalți candidați, dar trebuie să precizez aici un fapt de care ar fi trebuit să fi luat notă: niciunul dintre contracandidații dumneavoastră nu a atacat corpul funcționarilor publici și administrația publică locală ca aparat, ca întreg. Eu, unul, nu am văzut până acum un astfel de atac, așa că e cel puțin curios cum asimilați dumneavoastră sintagma “administrația Falcă” cu toți funcționarii publici din administrația locală, mai puțin Falcă – pesemne, din moment ce ne transmiteți să dăm în dumneavoastră, nu în ei. Nu dăm în nimeni, domnule Falcă, pentru că aici nu e vorba despre nicio persoană, nici măcar despre persoana dumnevoastră.

Aici este vorba strict despre ceea ce faceți dumneavoastră în și din orașul nostru, al tuturor arădenilor, inclusiv al celor plecați să-și câștige viața mai bine în alte locuri din țară sau din lumea întreagă. Orice arădean este dator și liber să vorbească despre cum își vede el orașul sau să ceară mai mult celor care sunt aleși să-l reprezinte.

Doar un PERDANT inventează acuzații de genul celor prezentate de dumneavoastră la adresa acestor arădeni demni, care au avut GHINIONUL de a vă avea șef la Primărie. Îi asigur pe toți funcționarii publici din Primăria Arad, dar și din instituțiile deconcentrate ce se află sub îndrumarea și controlul CLM Arad, nu al Primarului, că vor avea tot respectul și toate condițiile să își facă treaba pentru ca Aradul să prospere și nu să îl servească pe primar sau grupurile de interese asociate cu acesta, care caută folosul și îmbogățirea proprie, nu dezvoltarea orașului și binele cetățenilor.

Am răspuns mesajului dumneavostră pentru ca arădenii să înțeleagă că am curajul să spun deschis adevărul. Nu mai folosiți alte persoane pentru a vă scoate în față, prefăcându-vă că le protejați!  Arădenii s-au convins cine sunteți.

Dragii mei arădeni vor un primar de caracter, un primari integru, care nu este Falcă, ci Samuel CABA!

P.S. Orice răspuns din partea dumneavoastră este TARDIV. Ați avut la dispoziție 12 ani în care TOȚI ARĂDENII au înțeles CE PUTEȚI, CINE SUNTEȚI, dar mai cu seamă care trebuie să fie VIITORUL Aradului.

Pentru un viitor frumos, pentru siguranță, prosperitate și normalitate în viața publică, ca viitor primar, am datoria și curajul sa fiu cât se poate de direct și de corect, inclusiv cu dumneavoastră.

Pentru un Arad așa cum îl vor arădenii si pentru toti arădenii,

Cu consecvență și respect, Samuel CABA, Candidatul PMP la Primăria Aradului”

 

 

No Comments

Comments for Samuel Caba i-a adresat o scrisoare deschisă lui Gheorghe Falcă are now closed.