România va fi reprezentată de cinci atleți la Campionatul Mondial al Tăietorilor de Lemne din Austria

Written by admin. Posted in Sport

Tagged: , , , ,

Published on noiembrie 13, 2014 with No Comments

Dintre aceștia Csongor Nagy va lupta și la individual

Campionatul Mondial al Tăietorilor de Lemne – STIHL Timbersports se va desfășura la sfârștiul acestei săptămâni în Austria la Innsbruck. Țara noastră va fi reprezentată de o echipă formată din Csongor Nagy, Ioan Nyamcsuk, Botond Nagy, Dan Petrescu și Costel Pleș. Echipa României se află în grupă cu Cehia, Ungaria, Polonia și Turcia, în competiție intrând 23 de țări. La probele de individual vom fi reprezentați de campionul național Csongor Nagy. Csongor este din Bihor, are 26 de ani și a început antrenamentele în urmă cu doar trei ani sub îndrumarea fratelui său, coordonatorul lotului național, Botond Nagy.  Echipa României s-a antrenat pentru această competiție cu numărul 3 mondial, cu veteranul Martin Komarek.

La evenimentul de la Innsbruck se așteaptă peste 10.000 de spectatori pe parcursul celor două zile. Vineri va avea loc competiția pe echipe, iar sâmbătă cea de individual. Cei care doresc să vadă competiția în direct o pot face în cele două zile, începând cu ora 20.00 (ora României) pe site-ul oficial STIHL Timbersports. Link pentru live: http://www.stihl-timbersports.de/livestream.aspx.

Probele de concurs la care se vor întrece participanţii la mondiale sunt: Tăierea cu joagărul, Tăierea orizontală, Tăierea cu motoferăstrăul STIHL MS661, Tăierea verticală şi Tăierea la înălţime. La competiția individuală, la probele menționate mai sus se adaugă una dintre cele mai spectaculoase încercări şi anume Tăiere cu “Hot saw”, un super motoferăstrău care are puterea unui autovehicul şi este manevrat de un singur om. Cu 60 de cai putere şi o viteză a lanţului de 240 km/h, super motoferăstrăul care taie trei felii dintr-un buştean în mai puţin de 8 secunde va fi mânuit pe Olympiahalle din Innsbruck de Csongor Nagy.

Premiile din acest an se ridică la 60.000 de euro, din care 28.000 de euro reprezintă fondul de premiere pentru competiția de individual, acesta fiind repartizat gradual, în funcție de rezultate, până la locul 12.

Echipamente

Toporul. Fabricat dintr-un oţel special, toporul este lucrat manual, cântăreşte aproximativ 2.5-3 kg şi are aproximativ 80cm lungime. Toporul este special conceput pentru competiţie. Aceste topoare nu sunt potrivite pentru uz normal. Preţul unui topor de competiţie pornește de la 300 Euro si poate ajunge si la 800 Euro. Atleţii menţin şi ascut topoarele lor foarte frecvent.

Super-motoferăstrăul. Motoferăstrău construit special pentru folosirea în proba tăierea cu super-motoferăstrăul.

Motoferăstrăul special are un cilindru, motor în 2 timpi de până la 62 cp. Acesta ar putea fi un snowmobil sau un foarte performant motor pentru motocicletă, de exemplu. Aceste unităţi sunt special concepute să fie utilizate exclusiv pentru competiţii sportive, întrucât necesită un efort uriaş şi putere din partea atletului să controleze ferăstrăul. Cântăreşte aproximativ 27 kg şi învârte lanţul cu o viteză de 240km/h. Valoarea unui asemenea utilaj este dificil de stabilit, dar putem spune că investiţia minimă de bază pentru un motoferăstrău pentru proba Tăierea cu super-motoferăstrăul este de 5.000 Euro.

Joagărul. Joagărele lungi de 2m, utilizate în proba Tăierea cu joagărul, sunt special fabricate în SUA, Canada sau Noua Zeelandă. Metalul este tăiat cu laser iar dinţii lungi de 10 cm sunt lucraţi manual. El cântăreşte aproximativ 5 kg şi preţul de pornire este 1.500 Euro. La o lungime de 2m, este numai potrivit pentru o competiţie sportivă.

Motoferăstrăul MS 661. Motoferăstrăul MS 661 este un model standard STIHL. Cu o putere de 7.3 cp şi capacitate de 91.6 cc, cântăreşte 7.4 kg. Acesta este folosit în proba Tăierea cu motoferăstrăul.

Lemnul.Plopul este esenţa de lemn folosită în Europa în cadrul competiţiilor STIHL®TIMBERSPORTS® iar în SUA pinul alb. Lemnul este selecţionat în conformitate cu reguli bine stabilite. Pentru a asigura şanse egale participanţilor, blocurile de lemn folosite sunt calibrate la acelaşi diametru înainte de eveniment. Lemnul este sigilat şi depozitat în conditii de climă speciale pentru a păstra calităţile sale neschimbate. Acest sistem asigură comparabilitatea timpilor şi recordurilor la nivel internaţional. Plopul tăiat se regenerează rapid, iar cel folosit în competiţii este reciclat după evenimente.

România are de 5 ani o echipă naţională de tăietori de lemne, care o reprezintă la competiţiile internaţionale. Din această echipă fac parte atleţii care se califică pe plan naţional, la competiţiile care au loc pe parcursul anului. Primul Campionat Național al Tăietorilor de Lemne, STIHL Timbersports a avut loc în iunie 2010 la București, anul acesta fiind organizat la Arad. Competiţiile STIHL TIMBERSPORTS reprezintă o serie de concursuri internaţionale ale tăietorilor de lemne. Disciplina tăietorilor de lemne îşi are rădăcinile în Australia secolului 19. În trecut, competiţiile de tăiere a lemnului aveau loc între forestieri pentru a stabili cel mai bun dintre ei la nivel local. De-a lungul timpului aceste „încercări de forţă” s-au transformat într-o concurs desfăşurat la un nivel atletic înalt. În anul 1985 s-au lansat competiţiile STIHL TIMBERSPORTS, sub forma unei serii de concursuri, în SUA.

Competiţiile STIHL Timbersports s-au impus acum drept unele de primă clasă. Ele au loc la nivel naţional şi internaţional. În Europa, competiţiile STIHL TIMBERSPORTS au debutat în 2001. Din 2005 Campionatul mondial STIHL TIMBERSPORTS aduce faţă în faţă pe cei mai buni atleţi ai lumii la tăiat lemne.

No Comments

Comments for România va fi reprezentată de cinci atleți la Campionatul Mondial al Tăietorilor de Lemne din Austria are now closed.