Proiect privind accesul specialiştilor din sistemul administrației penitenciare la informaţii cu caracter inovativ

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , , , , ,

Published on martie 12, 2015 with No Comments

Sala Astoria a Hotelului Continental Forum din Arad a găzduit azi  conferinţa intermediară a Proiectului “Consolidarea capacităţii sistemului penitenciar de dezvoltare a resurselor umane cu privire la personalul din penitenciare”, în cadrul căruia Administraţia Naţională a Penitenciarelor este Promotor de Proiect, iar Ministerul Justiţiei este Operator de Program.

Cu un buget de 645.069 euro și finanţat printr-un grant acordat de Norvegia în cadrul Programului RO 23  „Servicii corecţionale, inclusiv sancţiuni non-privative de libertate”, proiectul a fost lansat  în luna aprilie 2014 și va fi finalizat în aprilie 2016.

Administrația Națională a Penitenciarelor are ca parteneri în acest demers Academia pentru personalul serviciilor corecţionale norvegiene– KRUS şi Centrul de Formare și Specializare pentru Ofiţerii Administrației Naționale a Penitenciarelor de la Arad– Penitenciarul Arad

Până în acest moment, în cadrul proiectului s-au realizat Strategia de Resurse Umane  a sistemului administraţiei penitenciare pentru perioada 2015-2018  şi Instrumentul de analiză a nevoilor de formare profesională a personalului din sistemul administraţiei penitenciare. În luna aprilie 2015 vor fi finalizate curriculele pentru pregătirea personalului de penitenciare şi se vor demara lucrările pentru reamenajarea/reabilitarea şi dotarea Centrului Arad.

La conferinţa intermediară au fost prezenţi, alături de specialişti din sistemul penitenciar românesc şi experţi norvegieni: Kim Ekhaugen– Director Relaţii Internaţionale în cadrul Direcţiei Serviciilor Corecţionale Norvegiene, Hans-Jørgen Brucker– directorul Academiei pentru personalul serviciilor corecţionale norvegiene– KRUS, Knut Andersen– reprezentant al Academiei pentru personalul serviciilor corecţionale norvegiene – KRUS, comisar de penitenciare Ioana Mihaela Morar- Director General Adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, comisar șef de penitenciare Gheorghe Iftinca– Director Direcţia Management Resurse Umane, Administraţia Naţională a Penitenciarelor și  comisar șef de penitenciare Petru Dobra – director al Penitenciarului Arad.

Prin implementarea acestui proiect se urmăreşte accesul specialiştilor din sistemul administratiei penitenciare la informaţii cu caracter inovativ, relevante pentru pregătirea lor profesională.

 

No Comments

Comments for Proiect privind accesul specialiştilor din sistemul administrației penitenciare la informaţii cu caracter inovativ are now closed.