*Interviu cu Conf. univ. dr. Vasile Lazăr, Decanul Facultății de Științe Economice, Informatică și Inginerie (FSEII) a UVVG Arad
-Domnule Decan, facultatea pe care o conduceți are o istorie impresionantă. Ne puteți spune câteva lucruri despre parcursul și misiunea FSEII?
-Mulțumesc. Facultatea noastră are într-adevăr o tradiție de 35 de ani în cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. În 2015, am realizat o reorganizare strategică, unind trei facultăți – Științe Economice, Informatică și Inginerie – pentru a crea o structură modernă, puternică și adaptată nevoilor actuale ale pieței muncii. Misiunea noastră este clară: să formăm resurse umane înalt calificate, capabile să contribuie activ la dezvoltarea economică și socială a comunității.
-Ce programe de studii oferiți în prezent și cum sunt acestea adaptate cerințelor actuale ale societății?
-Oferim 13 programe de licență, 5 masterate și 8 cursuri postuniversitare, toate acreditate și evaluate periodic de ARACIS și agenții internaționale. Avem specializări precum Administrarea afacerilor, Marketing, Contabilitate și informatică de gestiune sau Silvicultură. Acestea sunt structurate pe trei niveluri – licență, masterat și postuniversitar – și sunt permanent actualizate pentru a reflecta schimbările din mediul economic și tehnologic. Ca și noutate, în urma vizitei ARACIS (Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior), a fost autorizată provizoriu o nouă specializare Informatică economică (la Baia Mare), program de studii în sistem dual. Această autorizare marchează un pas semnificativ în diversificarea ofertei educaționale și în alinierea programelor universitare la cerințele actuale ale pieței muncii.
-Cum sprijiniți inserția profesională a absolvenților?
-Ne mândrim cu faptul că absolvenții noștri sunt pregătiți nu doar teoretic, ci și practic. Programele noastre includ stagii, proiecte și colaborări cu mediul de afaceri. Domeniile administrarea afacerilor, contabilitate, marketing, IT sau silvicultură oferă perspective solide de carieră. De exemplu, parteneriatul cu CECCAR facilitează drumul spre statutul de expert contabil pentru absolvenții noștri. În plus, susținem inițiative antreprenoriale și oferim studenților oportunități reale de a se implica în proiecte europene și naționale.
- Care sunt oportunitățile de internaționalizare pentru studenți?
-Suntem una dintre puținele universități private din România care oferă burse Erasmus, iar mobilitățile internaționale sunt o prioritate pentru noi. Studenții noștri au fost în Portugalia, Slovacia, Iordania, China, și alte țări. Aceste experiențe le oferă nu doar competențe profesionale, ci și o deschidere culturală esențială în lumea globalizată în care trăim.
-Ce ne puteți spune despre procesul de admitere din acest an?
-Înscrierile se fac online, pe platforma https://admitere.uvvg.ro. Acolo candidații găsesc toate informațiile necesare – metodologie, calendar, specializări, acte, ghiduri. Admiterea la licență se face pe baza mediei de la bacalaureat, iar la masterat – pe baza mediei de la examenul de licență.
- Care sunt câteva dintre proiectele recente în care a fost implicată facultatea?
-În momentul de față, cadrele didactice și studenții Facultății de Științe Economice, Informatică și Inginerie, sunt angrenați în două proiecte finanțate din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Educație și Ocupare, 2021-2027. Proiectul ”Capacitarea tinerilor expuși la riscuri sociale de a urma și finaliza studii universitare – în Regiunile de Vest și de Nord-Vest, respectiv în județele Arad, Maramureș și Satu Mare” este destinat tinerilor din medii defavorizate, în special celor ai căror părinți nu au studii universitare, scopul principal fiind facilitarea accesului la studii superioare și prevenirea abandonului universitar. Cel de-al doilea proiect, „Fii proactiv pentru cariera ta! – ProAct” are ca principal obiectiv facilitarea inserției pe piața muncii a studenților Universității, prin participarea acestora la programele de învățare la locul de muncă, precum și prin promovarea unei oferte educaționale centrate pe formarea și dezvoltarea de competențe profesionale și transversale cerute pe piața muncii.
- Ce înseamnă pentru dumneavoastră deviza „Pregătit pentru viață și format pentru piața forței de muncă”?
-Este mai mult decât un slogan. Este filozofia noastră educațională. Ne dorim ca fiecare absolvent să plece de aici nu doar cu o diplomă, ci cu o bază solidă de cunoștințe, competențe și valori, capabil să se adapteze rapid într-un mediu profesional aflat în continuă schimbare. Ne preocupăm sincer de viitorul studenților noștri.
-În final, ce mesaj aveți pentru tinerii care se gândesc să aleagă Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie?
-Le transmit că la FSEII vor găsi un mediu academic cald, profesionist și modern, facultatea oferind un cadru solid pentru a se forma ca profesioniști versatili, adaptați cerințelor actuale ale pieței muncii. Vor învăța nu doar teorii, ci și cum să le aplice practic, să lucreze în echipe, să dezvolte proiecte și să gândească critic. Îi așteptăm cu deschidere, pasiune și responsabilitate. Împreună, vom construi o experiență universitară valoroasă și o bază solidă pentru cariera lor. Alegeți o facultate care investește în voi — în potențialul vostru, în visurile voastre, în viitorul vostru!
No Comments
There are currently no comments on “Pregătiți pentru viață, formați pentru piața muncii”. Perhaps you would like to add one of your own?