Cooperare transfrontalieră între UVVG Arad şi Universitatea Corvinus din Budapesta pentru protejarea și promovarea diversității vegetale

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , , , ,

Published on martie 20, 2013 with No Comments

În cadrul Universităţii de vest „Vasile Goldiș” dinArada avut loc astăzi lansarea proiectului „ Cooperare transfrontalieră pentru protejarea și promovarea diversității vegetale”, proiect încheiat de către UVVG Arad în parteneriat cu Universitatea Corvinus din Budapesta.

Proiectul a demarat în ianuarie 2013 şi se va finaliza în iunie 2014, fiind implementat pe o perioadă de 18 luni, prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria 2007-2013, având o valoare totală  de 999,950.00 euro. Managerii acestui proiect sunt Prof.univ.dr. Aurel Ardelean de la UVVGArad, ing. dr. Katalin Hanyecz, directorul Gradinii Botanice Arboretumului SZARVAS din cadrul Universitatii Corvinus din Budapesta, Marton Daniel-biolog responsabil tehnic și Zsuszanna Zsapakane Csasztvan – director economic.

Scopul proiectului este reprezentat de dezvoltarea unor facilităţi pentru conservarea ex situ a speciilor de plante din flora spontană şi cea cultivată (colecţie de seminţe), conştientizarea şi educaţia ecologică a comunităţilor locale din regiunea ţintă, respectiv judeţele Arad, Timiş, Bekes şi Csongrad, pentru a contribui astfel la conservarea speciilor vegetale şi a biodiversităţii.

Proiectul este adresat studenţilor, tinerilor cercetători, cercetătorilor consacraţi, autorităţilor locale şi regionale de mediu, fermierilor şi publicului interesat. Universitatea de vest „Vasile Goldiş” din Arad este reprezentată de cadrele didactice implicate în acest proiect de la Facultatea de „Ştiinţe ale Naturii, Inginerie şi Informatică” şi cercetătorii din cadrul Grădinii Botanice Universitare „Pavel Covaci” Macea a UVVG.

Activitatea principală a proiectului constă în investiţii pentru dezvoltarea şi dotarea în cadrul Muzeului Botanic Macea şi Castelului Macea a următoarelor facilităţi: colecţie de seminţe pentru plante din flora spontană şi plante de cultură, herbarul ştiinţific pentru plante din flora spontană şi plante de cultură, săli de expoziţie din cadrul Muzeului Botanic Macea, laborator educaţional şi de pregătire a mostrelor.

Activitatea de cercetare a echipei de lucru constă în colectarea mostrelor din teren, respectiv seminţe şi specimene de plante pentru peste 700 de specii din flora spontană şi cultivată.

Studenţii celor două universităţi partenere participă la stagii de pregătire în sensul colectării şi pregătirii pentru conservare a mostrelor de seminţe şi specimenelor de plante pentru herbar.

No Comments

Comments for Cooperare transfrontalieră între UVVG Arad şi Universitatea Corvinus din Budapesta pentru protejarea și promovarea diversității vegetale are now closed.