Multă tristețe! A plecat Ovidiu Păcurariu!

Written by admin. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , ,

Published on ianuarie 31, 2022 with No Comments

Un început de an mai trist ca oricând! A plecat Ovidiu Păcurariu! Coleg și mai ales prieten drag!

Ce pot să spun despre un om pe care l-am cunoscut acum vreo 45 de ani, iar timp de vreo alți 30 ne-am întâlnit cel puțin o data pe săptămână, inoculați iremediabil de microbul fotbalului și de pasiunea de jurnalist. Ne-am revăzut la alte zeci de evenimente oficiale – gale, festivități, lansări de carte – plus cele neoficiale, cele mai frumoase, acele de neuitat șuete fotbalistice, cu verb, sare și piper.

Ovidiu a fost mai mult decât un simplu jurnalist, părea omniprezent și etern în lumea fotbalului din această parte de țară. Se mișca la fel de dezinvolt și în Arad și în Timișoara, dar și în Reșița sau Hunedoara. Cunoștea pe toată lumea și toată lumea îl cunoștea, era un fel de „monstru sacru”.

Ar fi atâtea de spus, de povestit… Ne-am întâlnit la aproape toate meciurile UTA-ei pe noul stadion, stăteam aproape unul de celălalt, schimbam impresii, sufeream împreună. La următorul meci, voi fi surprins că scaunul lui Ovidiu va fi gol. Că nu vom fi aproape unul de altul, că nu vom povesti și schimba păreri despre ce se întâmplă jos în iarbă.

Va fi greu, dar voi înțelege că Dumnezeu a hotărât ca Ovidiu să povestească din nou despre fotbal cu bunul său prieten Ionuț Popa, cu Miki Junea sau Duki Popovici. Voi înțelege, dar va fi greu, tare greu. E frig și parcă ne prea rărim!

Drum liniștit, Ovidiu!

No Comments

Comments for Multă tristețe! A plecat Ovidiu Păcurariu! are now closed.