Lansare de carte: „Istoria Spitalului Municipal Arad”

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , , , ,

Published on mai 14, 2015 with No Comments

Cartea „Istoria Spitalului Municipal Arad”, scrisă de prof. dr. Alexandru Dumnici, medic chirurg, a fost lansată, miercuri, cu scopul de a promova valorile culturale, istorice şi patrimoniul oraşului în perspectiva obţinerii titlului de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

Evenimentul a avut loc în sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ din Arad, în prezenţa primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a viceprimarului Levente Bognar, a preşedintelui Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, dar şi a numeroşi medici, istorici, foşti angajaţi ai spitalului dar şi cadre didactice şi studenţi de la Facultatea de Medicină din Arad.

În deschiderea evenimentului, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a spus că „este foarte important să ne scriem trecutul pentru că astfel dăm dovada că suntem educaţi pentru prezent”.

„Când reuşeşti să scrii o istorie înseamnă că ţi-ai lăsat amprenta ta, în istorie. Aradul are momente de mare sclipire, inclusiv actul medical desfăşurat în Spitalul Municipal, iar noi, bazându-ne pe aceste momente putem să ne scriem viitorul, ceea ce reprezintă pentru noi o mare provocare”, a spus Gheorghe Falcă.

Prof. dr. Alexandru Dumnici a precizat cu această ocazie că şi-a dorit să scrie o „carte de identitate a spitalului”, dar şi să scoată în evidenţă clădirea de patrimoniu în care acesta funcţionează şi să aducă un omagiu medicilor care şi-a desfăşurat activitatea, de sute de ani, în această unitate medicală.

„Spitalul are o clădire emblematică, care exprimă cultura acestei zone. Pe de altă parte, aici au fost trataţi, de-a lungul timpului, zeci de mii de bolnavi. Cartea este un pios omagiu pentru oamenii în halatele albe care au muncit din greu să salveze vieţi în acest spital”, a explicat dr. Dumnici Alexandru.

În paralel cu lansarea cărţii, în sala Regele Ferdinand a fost amenajată o expoziţie de fotografii document care scot în evidenţă activitatea spitalului, încă de pe vremea când în această unitate medicală munceau măicuţe.

La finalul evenimentului primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă i-a înmânat autorului o plachetă şi o diplomă pentru merite deosebite în promovarea valorilor cultural- istorice şi a patrimoniului municipiului Arad, în cadrul proiectului “Istoria Spitalului Municipal Arad”.

Cartea Istoria Spitalului Municipal Arad a fost editată şi tipărită în cadrul unui proiect cu finanţare neramburasabilă, finanţat de Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad şi accesat de Asociaţia Qult-Ar Arad.

No Comments

Comments for Lansare de carte: „Istoria Spitalului Municipal Arad” are now closed.