Iustin Cionca: „Guvernul să apere românii cinstiți, nu pușcăriașii!”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on ianuarie 08, 2019 with No Comments

Teodor Meleșcanu, pentru BBC: „Vă pot spune foarte direct că una din cele mai dificile chestiuni pentru România este problema penitenciarelor şi centrelor de detenţie.”

Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a reacționat la această declarație, precizând: „Guvernul să apere românii cinstiți, nu pușcăriașii! Pentru Guvern nu problema spitalelor abandonate de stat este importantă (Spitalul Județean din Arad nu a mai primit de doi ani niciun leu pentru investiții de la minister)?! Pentru Guvern nu problema drumurilor este importantă (Consiliul Județean a primit bani în bugetul pe anul 2018 cât pentru 4 km de drum județean, din rețeaua de 1180 km)?! Pentru Guvern nu problema prețurilor mari și a cheltuielilor românilor este importantă (în ultimii doi ani prețurile au explodat la majoritatea produselor, la energie, gaz, combustibil)?! Pentru Guvern nu românii cinstiți sunt importanți (o treime dintre cei eliberați de PSD din închisori înainte de termen s-au întors la pușcărie după ce au tâlhărit, violat, jefuit din nou)?! Pentru Guvern nu școala este importantă (au desființat și învățământul profesional unde tinerii puteau învăța o meserie)?!” – spune Iustin Cionca.

Iată, așadar, că sinceritatea lui Teodor Meleșcanu le arată românilor că pentru PSD cea mai importantă este problema închisorilor și a pușcăriașilor, pentru că în zona aceea se regăsesc interesele sale!

 

 

No Comments

Comments for Iustin Cionca: „Guvernul să apere românii cinstiți, nu pușcăriașii!” are now closed.